Operaţie reuşită pentru cel mai cunoscut cal din Cluj. Cum a devenit Eston celebru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Calul Eston a fost operart cu succes. FOTO: USAMV Cluj

Eston, calul pentru care Clinica de Ecvine din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj a organizat în preajma Crăciunului un bal caritabil cu strângere de fonduri, a fost operat cu succes şi a intrat deja în recuperare.

Clinica de Ecvine din cadrul USAMV a organizat, la finalul anului trecut, obişnuita petrecere anuală caritabilă. Ediţia din 2018 a fost dedicată lui Eston, un armăsar de cinci ani care avea nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală.

Eston este internat în clinică de doi ani, fiind preluat de la o asociaţie care nu a putut acoperi costurile procedurilor necesare pentru problemele lui medicale. El a mai fost supus la două operaţii, după diagnosticul de fractură de metatars, iar intervenţia de acum a fost estimată ca şi costuri la circa 2.000 de euro, inclusiv şuruburile necesare. 

„Operaţia a decurs în condiţii foarte bune, iar Eston se află deja în recuperare, care va dura circa 4 luni. Intervenţia a avut loc la metatarsul piciorului drept posterior şi a constat în îndepărtarea calusului exuberant şi realinierea razelor osoase printr-o plăcuţă cu şuruburi dintr-un aliaj special destinat cailor. În timpul recuperării, Eston va face şi procedee de fizioterapie, pentru refacerea musculaturii. El va rămâne în clinică şi este considerat deja un membru al echipei noastre”, a explicat doctorul. Cristian Crecan, cel care a efectuat operaţia. 

La balul caritabil din luna decembrie s-au donat aproximativ 6.500 de lei. Printre donatori s-au numărat şi componenţii echipei de baschet masculin „U” Banca Transilvania Cluj, care au ţinut să se implice pentru ca Eston să aibă o nouă şansă la o viaţă normală. 

Citeşte şi

Petrecere cu mere coapte şi prăjituri de casă pentru un suflet blând. Cum poţi ajuta la salvarea unei vieţi

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete