Oláh Emese este noul viceprimar al Clujului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olah Emese (cea din dreapta). În stânga este fostul viceprimar al Clujului, Horvath Anna  FOTO UDMR Cluj

După demisia lui Horvath Anna, cercetată penal, Oláh Emese a fost investită, marţi, 4 aprilie, în funcţia de viceprimar al municipiului, în şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca.

„Prima şi cea mai importantă sarcină va fi de a redeschide canalele de comunicare prin care maghiarii din Cluj pot interacţiona, din nou, cu administraţia locală. În acest scop, vom reintroduce în cel mai scurt timp programul de audienţe şi încercăm să găsim o soluţie şi pentru relansarea programului de consiliere telefonică”, a declarat Oláh Emese, potrivit unui comunicat UDMR Cluj.

Aceasta este consilier local şi a fost propusă de UDMR să ocupe funcţie de viceprimar al Clujului. Propunerea UDMR Cluj a fost votată cu unanimitate de toţi reprezentanţii tuturor formaţiunilor politice prezente la şedinţă. Tot azi, locul fostului consilier local Csoma Botond - care a obţinut un mandat de deputat în urma alegerilor din decembrie 2016 - a fost luat de Nistor Dániel. Acesta din urmă a depus marţi, 4 aprilie, jurământul.

UDMR Cluj are în Consiliul Local Cluj-Napoca 5 consilieri locali. Pe lângă noul viceprimar, Olah Emese, va mai rămâne în funcţia de consilier local şi Horvath Anna. 

Mai puteţi citi:

Viceprimarul Clujului, cercetat de DNA sub control judiciar. Horvath Anna e acuzată de trafic de influenţă

Reacţia UDMR privind acuzaţia adusă de DNA viceprimarului Clujului: „În mass-media să nu fie promovate ipoteze care nu corespund realităţii“

Viceprimarul Clujului, vizat de percheziţiile DNA într-un dosar de corupţie: „Am acţionat strict în baza legilor aflate în vigoare, cu onestitate“

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete