O altă aberaţie marca ÎPS Teodosie, privind alergiile şi vaccinarea, demontată de un reputat medic român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radio Dbrogea, postul care l-a invitat pe IPS Teodosie să vorbească despre pandemie, a fost amendat de CNA cu 10.000 de lei din cauza afirmaţiilor acestuia cu privire la pericolul vaccinării. FOTO: captura video

Nadia Oniţiu Gherman, medic primar de Alergologie şi Imunologie Clinică, a demontat informaţiile false transmise de Arhiepiscopul Tomisului - Teodosie cu privire la pericolul pe care-l reprezintă vaccinul pentru cei care au alergii.

Arhiepiscopul Tomisului a fost invitat, joi seara, la emisiunea Dialog duhovnicesc de la Radio Dobrogea şi a fost rugat de realizator să spună câteva cuvinte încurajatoare pentru depăşirea situaţiei dificile prin care trecem. 

Acesta a susţinut că „este o boală pe care au pregătit-o tot ai noştri, tot oamenii şi, de fapt, orice boală o atragem noi pentru păcatele noastre. Este o armă biologică oarecum, am putea să spunem, dar trebuie să o înfruntăm, să o depăşim şi cel mai bine o depăşim cu credinţă, cu rugăciuni, cu nădejde, dar şi cu medicamente.”  

Vaccin, contraindicat pentru cei cu alergii?

Pe de altă parte, ÎPS Teodosie a susţinut că ar fi periculos vaccinul pentru cei care au alergii: 

„Am ascultat doctori iscusiţi. Când aud un medic că vorbeşte cu mare interes îl ascult ca să nu rămân fără o luminare din partea medicilor care sunt specialişti şi cu adevărat vorbesc în cunoştinţă de cauză. Dar iată, am aflat de puţine zile, că dacă este cineva afectat de COVID şi în timpul acela face vaccinul, îi este fatal vaccinul. De aceea, trebuie să fim prudenţi. Sau unii care au anumite afecţiuni, cum este alergia. Nici la gripă nu e bine să faci medicamentul clasic de gripă dacă ai alergie. Şi iată nu suntem toţi la fel, de aceea trebuie să fim foarte prudenţi, dar să fim în consultare permanentă şi cu medicii şi cu specialiştii şi să se implice mai mult medicii, nu politicieni sau oamenii de administraţie în remedierea bolii”.

Ce spune medicul 

Nadia Oniţiu Gherman, medic primar de Alergologie şi Imunologie Clinică, a declarat că acele cazuri în care există contraindicaţie la vaccin sunt extrem de rare. Medicul clujean a consultat sute de pacienţi în Cluj care aveau mai multe tipuri de alergii şi la care le-a recomandat să se vaccineze anti-Covid-19.

„La nivelul populaţiei generale, cam 20-25% sau chiar mai mulţi oameni sunt alergici. Dacă tu lansezi un mesaj negativ la adresa vaccinării şi ajunge să fie perceput de 25% din populaţie ai o mare problemă cu imunizarea de grup. Ai un mare necaz şi atunci trebuie lămurite situaţiile legate de alergia la vaccin”, a spus dr. Gherman. 

O singură contraindicaţie

Medicul a mai explicat că există o singură contraindicaţie privind vaccinarea anti-Covid-19, dar nici în aceste cazuri nu se evită vaccinarea, ci se analizează situaţia şi se poate face un alt vaccin.

„Practic, singura contraindicaţie este la una dintre componentele vaccinului şi acest lucru este foarte rar. Vaccinurile, pe lângă elementul care declanşează imunitatea, au nişte excipienţi (substanţe sau amestecuri de substanţe inactive- n.r.). Vaccinurile cu ARN mesager (Pfizer, Moderna) au în excipienţi nişte nanoparticule cu polietilenglicol. Pacienţii care au alergii demonstrate la polietilenglicol sau la medicamente care conţin, ele ar trebui văzute de un alergolog. Dar nici asta nu inseamnă că nu se face vaccinul. Unde se mai găseşte polietilenglicol? În Midocalm, de exemplu sau în Omeran, medicamente uzuale”, spune medicul Nadia Gherman. 

Vă mai recomandăm 

IPS Teodosie, noi declaraţii controversate despre vaccinare: „Dacă e cineva afectat de COVID şi face vaccinul, îi este fatal“

CNA, prima instituţie care îl amendează pe Teodosie. Radio Dobrogea a fost sancţionată cu 10.000 lei pentru afirmaţiile arhiepiscopului Tomisului

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie