Monitorul Oficial: Boc a donat 100.000 de lei pentru campania electorală. PNL: „e o eroare, e vorba de 50.000 de lei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Boc a câştigat al patrulea mandat de primar în 2016. FOTO: Remus Florescu

PNL Cluj a reacţionat la apariţia în Monitorul Oficial a informaţiei conform căreia primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a donat 100.000 de lei filialei în campania electorală pentru alegerile locale de anul trecut. Liberalii clujeni susţin că de fapt este vorba de 50.000 de lei.

“Domnul Emil Boc a donat către PNL Cluj suma de 50.000 lei, ca şi contribuţie financiară la campania pentru alegerile locale din 2016. Aceasta sumă a fost raportată de către PNL Cluj către departamentul central de contabilitate al PNL şi ulterior de aici mai departe către Autoritatea Electorală Permanentă, care a realizat publicarea în Monitorul Oficial. Considerăm că pe acest circuit de raportare a intervenit o eroare materială, ajungându-se la suma eronată de 100.000 lei. Menţionăm că PNL Cluj va face toate demersurile necesare pentru îndreptarea acestei erori şi publicarea în Monitorul Oficial a sumei corecte care a făcut obiectul donaţiei, respectiv 50.000 lei”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Cluj. În ultima declaraţie de avere a primarului se arată că acesta a împrumutat de la bancă 50.000 de lei „pentru acoperirea cheltuielilor campaniei electorale 2016”. Scandenţa împrumutului este anul 2021.

Mai multe pentru tine:
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică