Moartea unei paciente COVID ridică semne de întrebare. A fost internată cu răceală şi a luat 3 infecţii intraspitaliceşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Cluj acuză faptul că angajaţii Spitalului Clinic de Boli Infecţioase nu i-au dat nici după aproape o lună copiile după analizele mamei sale, pe baza cărora voia să ceară şi sfatul unor specilaişti din Bucureşti. Între timp, a aflat că mama sa a murit în spital de COVID-19, deşi iniţial i s-ar fi spus că ar fi avut răceală.

Ovidu Nagy din Cluj trece printr-o adevărată dramă, după ce mama sa, Ana Nagy, a decedat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj. Bărbatul spune că mama sa a fost internată cu răceală şi bronhopneumonie, dar după un timp a aflat că avea COVID-19. Mai mult, el acuză că mama sa nu a primit în spital antibioticele prescrise pentru bronhopenumonie. Ar fi fost în schimb „îndopată” cu medicalente pentru COVID, dar fără rezultate. 

„Am scos-o pe mama de la morga Spitalului de Boli Infecţioase din Cluj Napoca.

Experienţă foarte tristă, traumatizantă. O să povestesc nedreptăţiile, indiferenţa, neglijenţa, lipsa de comunicare a personalului medical şi abuzurile săvârşite. Au numai drepturi, dar obligaţi au numai ... pacienţii. Mama mea, Nagy Ana a fost internată cu răceală, bronhopneumonie şi a murit de COVID.

Dacă era anul trecut, când nu se ştia de acest COVID.. azi trăia. Au făcut tratament pentru COVID, iar infecţia de la plămâni nu au tratat-o cu ce era necesar. Au fost 5 zile cand nu i-au dat antibiotice pentru bronhopneumonie, dar i-au dat medicamente pentru COVID. A stat în spital din data de 3 august şi până în 31 august 2020, când a decedat. A luat în 28 de zile de spitalizare 3 infecţii intraspitaliceşti grave, care au contribuit şi ele la decesul mamei mele”, a spus Nagy, într-o scrisoare publicată de Ştiri de Cluj.

Birocraţie şi secretomanie

Nagy spune că atunci când a cerut copii după rezultatele analizelor şi diverse alte rezultate pentru a cere o opinie separată, independentă de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Matei Balş Bucureşti, a fost „plimbat” şi nu le-a primit nici până azi. În plus, a fost refuzat atunci când a întrebat de necropsie-autopsie, fiind informat că pacienţilor decedaţi de Covid nu li se face autopsia. 

„Am cerut necropsie -autopsia si se spune că la bolnavi de Covid nu se face autopsia ca aşa e protocolul dat de Ministerul Sănătăţii...Mama avea 65 ani. De 2 ani era la pensie ...

Am cerut prin adresa depusă în 12 august să mi se elibereze copie după analize, teste, foaia de observaţie şi RMN, CT pentru a solicita, a cere o opinie separată, independentă de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Matei Balş Bucureşti şi eventual pentru un transfer acolo.

Nici până în ziua când am ridicat trupul nu am primit aprobarea şi documentele solicitate. Trebuiau aprobate pe ordin ierarhic, manager spital, manager servicii medicale, administrativ, doctori terapie intensive, infecţioase, e.t.c”, susţine bărbatul.

Umilinţă şi după moarte

Rămas doar cu întrebări, dar fără niciun răspuns, Ovidiu Nagy a fost obligat să-şi înmormânteze mama goală, fără veşminte, parcă într-o ultimă umilinţă pe această lume.

„Când am scos trupul mamei, au chemat şi un echipaj de la jandarmerie care să se asigure ca nu vor fi incidente. Aceasta e procedura, personalul medical vrea să se asigure că nu sunt incidente, discuţii, şi alte evenimente generate de rude, de aparţinători când ridică trupurile celor dragi de la morga spitalului. Jandarmeria a plecat după ce am luat trupul mamei.

Şi uite aşa tristeţea, durerea, disperarea, neputinţa, frustrarea, întrebările au rămas în viaţa mea, a fratelui meu, a tatălui şi a altor cunoştinţe, rude, prieteni …

Am insistat să o vad, să o privesc cât era internată, am sunat aproape zilnic când raspundeau la telefon, am încercat sa pastrez legatura, să mă informez, să aflu veşti … aproape toate erau încurajatoare, bune, era speranţă, nădejde, noi familia, prieteni, cunostintele ne rugam, mijloceam, posteam făcându-ne şi noi partea noastră şi speram că Dumnezeu e în ajutorul şi sprijinul nostru.

Dar dezamăgirea, tristeţea şi disperarea au atins limite greu de suportat - când am dus hainele mamei să fie îmbrăcată cu un costum drag ei, să fie încălţată cu pantofi, personalul, autopsierul şi doctoriţa epidemiolog care supraveghea predarea corpului mamei, au refuzat categoric, neputând fi înduplecaţi, afirmând şi susţinând că aşa e protocolul de la Ministerul Sănătăţii, de la ISU, de la Arafat - că în cazurile de deces cauzate de Covid, morţii nu se îmbracă. Mama, biata mama, era dezbracată complet şi-aşa … au tras fermoarul sacului cu fund dublu şi-au pus capacul sicriului peste ceea ce era trupul şi zâmbetul trist al mamei mele.

Ce să fac, ce să facem, cum să procedăm ca familie, ca prieteni, ca şi cunoştinţe, ca opinie publică …

Incredibile vremuri trăim. Va rog ajutaţi-mă …

Nagy Ovidiu Marian”, este finalul scrisorii, într-o notă de disperare. 

Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj, Ioan Mureşan, nu a putut fi contactat pentru a prezenta un punct de vedere în acest caz.

Vă mai recomandăm şi

Şefa epidemiologilor din România: „Este realist să aşteptăm vaccinul anti COVID-19 la începutul anului viitor“

VIDEO Scandal imens la Spitalul de Urgenţă Craiova. „Ne-aţi băgat mama în sac şi ziceţi că are COVID, nemernicilor!“

Mai multe pentru tine:
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat