Mesajul neaşteptat care i-a întâmpinat pe angajaţii Aeroportului Internaţional Cluj. Conflictul, în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul David Ciceo (la microfon) este acuzat de conducera concesiunii care administrează parcarea aeroportului

Conflictul dintre conducerea Aeroportului Internaţional Cluj şi reprezentanţii concesiunii care administrează parcarea, GOTO, face victime colaterale.

Conducerea GOTO Parking îl acuză pe directorul Aeroportului Internaţional Cluj, David Ciceo, că a confiscat nu mai puţin de 287 de locuri din parking. 

Departe de a ajunge la un acord, conflictul dintre cele două părţi a luat proporţii neaşteptat şi a ajuns în tribunal. Între timp, conducerea GOTO Parking i-a anunţat încă de acum o săptămână pe angajaţii aeroportului că trebuie să achite tichete pentru staţionare sau să parcheze într-o altă parcare, iar Poliţia a fost chemată să intervină pentru a aplana conflictul.

Numai că, de cealaltă parte, angajaţii aeroportului susţin că există un protocol semnat inclusiv de GOTO Parking prin care le sunt alocate un număr de locuri de parcare. Sâmbătă, 3 septembrie, Poliţia a fost chemată pentru a aplana un conflict între câţiva angajaţi ai aeroportului şi GOTO Parking, după ce reprezentanţii consorţiului nu le-au permis să parcheze fără tichete.

Reprezentanţii GOTO au postat un mesaj pe ecrane, prin care anagajaţii aeroportului sunt anunţaţi că de la 1 septembrie parcatea este cu plată şi le cer acestora să parecheze pe un alt teren. 

Vă mai recomandăm şi:

Primăria Cluj ia patru WC-uri publice de lux. Unul singur costă mai mult decât a dat Elon Musk pe o casă

Localitate din România, la un pas să fie trimisă din pix în scenariul roşu. Explicaţia autorităţilor

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani