Lucrările la Autostrada Transilvania, mai ieftine cu 50%. Şase tronsoane se scot la licitaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada Transilvania, în construcţie

Costurile lucrărilor la Autostrada Transilvania vor fi reduse la 6,9 milioane euro pe kilometru, cu circa 50% mai puţin, iar compania Bechtel va mai lucra doar pe două tronsoane, statul fiind liber să liciteze celelalte şase tronsoane, a anunţat, miercuri, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

Premierul Emil Boc a susţinut la rândul său că Bechtel nu va primi despăgubiri pentru modificarea contractului, informează Mediafax. „Se continuă lucrările pe tronsonul Suplacu de Barcău-Borş, iar la nivelul politic am decis, în coaliţie, ca tronsonul de la Gilău la Mihăieşti să fie scos imediat la licitaţie, deoarece proiectarea este finalizată. Pentru tronsonul Târgu Mureş-Câmpia Turzii va fi reluată proiectarea, în vederea organizării licitaţiei de execuţie. Evident că Bechtel nu va primi despăgubiri, ce despăgubiri să primească?", a declarat premierul.

Potrivit ministrului Transporturilor, costul total al autostrăzii se va ridica la 3,8 miliarde de euro, comparativ cu 9,9 miliarde de euro la cât s-ar fi ridicat investiţia totală dacă lucrarea ar fi fost derulată până la final cu Bechtel pe baza contractului încheiat în anul 2004.

Proiectul Autostrăzii Transilvania a fost împărţit în opt tronsoane. Lucrările nu au fost începute pe şase dintre ele, însumând 297 de kilometri, respectiv Braşov-Făgăraş (53 de kilometri), Făgăraş-Sighişoara (52 de kilometri), Sighişoara-Ogra (56 de kilometri), Ogra-Câmpia Turzii (36 de kilometri), Cluj Vest-Mihăileşti (24 kilometri) şi Mihăileşti-Suplacu de Barcău (76 de kilometri).

Anca Boagiu a precizat că înţelegerea cu constructorul american Bechtel a putut fi modificată cu sprijinul Ambasadei SUA la Bucureşti şi al preşedintelui Traian Băsescu.

Ministrul Transporturilor susţine că au fost negociate şi alte clauze din contract, referitoare la penalităţi, termene de execuţie şi achitarea sumelor restante. Potrivit ministrului, plăţile restante pe care Guvernul trebuie să le mai achite companiei Bechtel însumează circa 90 de milioane de euro, achitate în două tranşe, dintre care prima în perioada imediată, iar a doua la finalul acestui an.

Tronsonul Suplacu de Barcău-Borş va fi finalizat în totalitate de Bechtel în anul 2013. Anca Boagiu a evitat însă să avanseze şi un termen de finalizare a întregii Autostrăzi Transilvania.

Mai multe pentru tine:
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Scene ireale la malul mării de 1 Decembrie! Un copil curajos, de doar șase ani, a intrat în apa mării de Ziua Națională: „Foarte rece, dar am suportat"
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului