Locul în care s-ar putea afla extratereştri. „Ar avea, cel mai probabil, inteligenţa unei caracatiţe“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De-a lungul timpului, mai mulţi savanţi de renume mondial au pariat pe existenţa extratereştrilor, chiar dacă lucrul acesta i-a pus, în unele cazuri, într-o lumină proastă în lumea academică.

Oameni de ştiinţă de la NASA, profesori universitari renumiţi şi astrofizicieni importanţi şi-au exprimat convingerea că în spaţiu există numeroase civilizaţii extraterestre. Ultimul savant care face astfel de afirmaţii este Monica Grady, profesoară de ştiinţe spaţiale şi planetare şi noua preşedintă a Liverpool Hope University din Marea Britanie. Potrivit BBC, Grady este convinsă că sub gheaţa de pe satelitul planetei Jupiter, Europa, există viaţă. Despre creaturile care ar trăi aici ea spune că au o inteligenţă probabil similară cu cea a unei caracatiţe.

Cercetătoarea nu exclude ca anumite forme de viaţă să se găsească şi pe Marte. „Dacă există ceva pe Marte, este probabil să fie fiinţe foarte mici, de exemplu, bacterii”, a adăugat ea. Monica Grady a explicat şi de ce consideră că forme de viaţă mai avansate s-ar putea afla pe Europa: sub stratul de gheaţă, acestea ar fi ferite de radiaţiile cosmice.

Savanţi de renume care cred în existenţa extratereştrilor

Monica Grady nu este singurul om de ştiinţă care crede că omenirea va deascoperi forme de viaţă în spaţiu. Printre cei care susţin că există viaţă şi pe alte planete se numără însuşi Jim Green, cercetător-şef al NASA. Green nu a ezitat să spună că suntem foarte aproape de a descoperi viaţă chiar pe Marte, o planetă cercetată în ultimele decenii de sondele şi de roverele trimise de pe Terra. Totuşi, savantul de la NASA atrage atenţia asupra faptului că o astfel de descoperire ar putea să atragă cu sine şi unele probleme, din cauza percepţiei publicului larg.

Descoperirea va duce la apariţia unor noi modalităţi de a interpreta lucrurile. Nu cred că suntem pregătiţi pentru rezultatele acestor misiuni. Sunt îngrijorat deoarece cred că suntem aproape de a face această descoperire şi că va trebui să anunţăm asta”, a declara Green pentru The Telegraph, după care a adăugat, la fel de categoric. „Nu există motive să nu credem că nu ar exista civilizaţii peste tot în Univers, dat fiind faptul că găsim exoplanete în continuare”, a punctat Green.

Alţi doi reputaţi oameni de ştiinţă, de la Centrul Harvard-Smithsonian pentru Astrofizică, s-au declarat adepţi ai teoriei conform căreia Terra ar fi vegheată din spaţiu. Este vorba despre Abraham Loeb, directorul Institutului pentru Teorie şi Calcul al Centrului Harvard-Smithsonian pentru Astrofizică, profesor la Universitatea Harvard şi preşedinte al comisiei pentru proiectul Breakthrough Starshot, ce doreşte să dezvolte o navă cu pânză solară care să ajungă în Alfa Centauri, şi despre Shmuel Bialy, cercetător postdoctoral la Harvard.

Şi Hawking credea în existenţa vieţii pe alte planete

Nu în ultimul rând, fizicianul Stephen Hawking, decedat acum doi ani la vârsta de 76 de ani, cel mai cunoscut om de ştiinţă britanic al timpurilor noastre, teoretician al originii Universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, a vorbit în repetate rânduri despre extratereştri. Hawking era convins de existenţa altor civilizaţii şi a încercat să prevină omenirea cu privire la consecinţele unei eventuale confruntări cu o altă rasă din Univers.

O opinie asemănătoare a formulat şi Michio Kaku, un apreciat om de ştiinţă, fizician şi futurolog american de origine japoneză. Kaku, recunoscut ca şi cofondator al teoriei corzilor şi profesor la catedra de fizică teoretică Henry Semat de la Graduate Center, City University din New York, a vorbit în repetate rânduri despre existenţa unor civilizaţii extraterestre mult mai avansate decât cea de Terra.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei