Liderul studenţilor din România: ”Dezastrul din universităţi ne îndeamnă să recurgem la presiuni din ce în ce mai mari pentru ca vocea noastră să conteze”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii studenţilor s-au întâlnit ieri, 7 mai, cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi cu cei ai Consiliului Naţional al Rectorilor în speranţa că poate revendicările lor vor avea efectul scontat. Cum nu s-a întâmplat asta, studenţii anunţă că vor continua protestele. Momentan, 8 centre universitare s-au alăturat acţiunilor de occupy.

“A trecut mult prea mult timp în care părerile studenţilor nu mai sunt ascultate, până şi la întâlnirile cu ministerul ni se promit acelaşi lucruri de ani de zile, însă fără un rezultat palpabil. Dezastrul din mediul universitar cauzat în principal de slaba finanţare a educaţiei şi faptul că în continuare studenţii nu au un cuvânt de spus în ceea ce priveşte cine va conduce universitatea timp de 4 ani de zile, ne îndeamnă să recurgem la presiuni din ce în ce mai mari pentru ca vocea noastră să conteze realmente. La acest moment suntem 8 centre care protestează, vom fi şi mai mulţi şi vom recurge la acţiuni şi mai drastice dacă va fi nevoie”, a declarat Cristi Popescu, preşedinte Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), potrivit unui comunicat. 

Liderii studenţilor s-au întâlnire ieri, 7 mai, cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi cu reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Rectorilor, ca urmare a acţiunilor de protest care au loc în ultimele zile în majoritatea centrelor universitare din ţară. Nu s-a ajusn al nicio concluzie, ”ba mai mult, Ministerul Educaţiei a repetat aceleaşi promisiuni făcute de 3 ani, care cel mai probabil nu se vor transpune în acţiuni concrete”, se mai arată în acel comunicat.

Astfel, studenţii au decis continuarea acţiunilor de protest. Momentan, în opt centre universitare au fost ocupate amfiteatre în semn de protest - în Timişoara, Galaţi, Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Reşiţa, Oradea şi Suceava.

Ce cer studenţii

Revendicarea cu care ANOSR a început protestul a fost cererea de reacordare a dreptului studenţilor de a participa într-un procent de 25% din totalitatea electoratului în alegerea rectorilor, drept pe care studenţii l-au pierdut în anul 2011 când a intrat în vigoare curenta Lege a Educaţiei Naţionale. ”Singura soluţie de a modifica legislaţia în timp util este aceea de a emite o Ordonanţă de Urgenţă care să modifice legea şi care să redea acest procent studenţilor sau aprobarea unui proiect de lege în Parlament în procedură de urgenţă”, susţin studenţii.

Însă, reprezentanţii ministerului le-au spus că Guvernul ”refuză să emită orice fel de Ordonanţă de Urgenţă pe tema educaţiei în acest an, indiferent de situaţie”, şi că nu pot propune un proiect de lege în Parlament. Aceasta, în condiţiile în care, ministrul Educaţiei îşi asumase la începutul lunii iunie va supune dezbaterii publice un nou proiect de lege a educaţiei.

”O altă revendicare a studenţilor a fost legată de finanţarea educaţiei, reprezentanţii ministerului răspunzând că în ultimii ani bugetul educaţiei a crescut. Cu toate acestea, studenţii susţin că nu au beneficiat în niciun fel de această creştere şi niciuna din problemele ce au drept cauză subfinanţarea educaţiei nu a fost soluţionată - nu au crescut investiţiile în servicii studenţeşti, nu au crescut bursele, nu s-au făcut investiţii importante în laboratoare, dar în schimb taxele au crescut de la an la an”, mai spun studenţii, în comunicatul citat.

Mai puteţi citi:

Protest la Cluj. Peste 50 de studenţi au ocupat un amfiteatru. ”Ne dorim ca educaţia să fie o prioritate pentru România”

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €