Laszlo Tokes a fost reales preşedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tokes Laszlo

Laszlo Tokes a fost reales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, de cei aproape două sute de delegaţi ai Adunării Naţionale a CNMT, pentru un mandat de un an.

Potrivit rezultatelor anunţate de vicepreşedintele CNMT Mureş, Kali Istvan, s-au înregistrat 198 de voturi, din care 195 valabil exprimate, informează Mediafax.

Tokes Laszlo a fost reales în funcţia de preşedinte al CNMT cu 189 de voturi „pentru", înregistrându-se şase abţineri. Tokes s-a declarat onorat de încrederea care i-a fost acordată, spunând că se străduieşte să merite şi pe mai departe această încredere.

El a desemnat-o pe Sandor Krisztina în funcţia de preşedinte executiv al CNMT, în locul lui Toro T. Tibor, devenit între timp preşedinte interimar al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT).

Laszlo Tokes conduce CNMT de la înfiinţarea consiliului, respectiv din anul 2003.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”