Ioan Rus: „Aderarea României la Spaţiul Schengen - prioritate zero a MAI”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aderarea României la Spaţiul Schengen, precum şi eliminarea faptelor de corupţie în care sunt implicaţi lucrătorii instituţiei au fost subiecte ce s-au regăsit pe agenda discuţiilor purtate de ministrul Ioan Rus cu reprezentanţii structurilor teritoriale ale M.A.I. care a avut loc la Cluj-Napoca.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, a efectuat sâmbătă o vizită de lucru la Cluj, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii structurilor teritoriale de ordine şi siguranţă publică ale M.A.I. din Transilvania.

"Le-am explicat suplimentar că în acest an există restricţii legate de bugetul alocat de vechiul Guvern şi că anul acesta e unul special având în vedere că avem două scrutinuri de organizat. Cel mai important obiectiv, aderarea la Shenhen, nu este îndeplinit. Acest Guvern are un statut de 6-7 luni, astfel că trebuie să privim cu mare atenţie posibilităţile pe care le avem", a declarat Ioan Rus la Cluj-Napoca.

La şedinţa de lucru ce a avut loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, au participat secretarul de stat Petre Tobă şi şefii structurilor teritoriale ale poliţiei, jandarmeriei, poliţiei de frontieră, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţiei Generale Anticorupţie, serviciilor judeţene de informaţii şi protecţie internă şi Oficiului Român pentru Imigrări din treisprezece judeţe.



Ministrul de Interne a spus că va schimba oamenii care nu îşi vor face treaba şi va modifica o serie de ordine de ministru, pentru "o activitate competitivă". Cu toate acestea, Ioan Rus a spus că nu este obiectivul său să schimbe oamenii şi funcţiile.

În încheierea şedinţei de lucru organizată astăzi la sediul I.P.J. Cluj, ministrul Ioan Rus a reiterat faptul că profesionalismul şi performanţa vor sta la baza evaluării tuturor structurilor din M.A.I., atât pe plan central, dar şi local.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor