Îmbătrânirea are legătură directă cu mâncatul. Cercetătorii au probat că celelulele se regenerează mai repede când au de procesat puţine calorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există o industrie de miliarde de dolari dedicată produselor care combat semnele îmbătrânirii, dar efectul cremelor se opreşte la piele. Îmbătrânirea are loc la nivel celular, iar cercetătorii au descoperit că, mâncând mai puţin, se poate încetini procesul de îmbătrânire celulară.

Cercetări recente publicate în revista „Molecular & Cellular Proteomics” oferă o explicaţie a modului în care reducerea numărului de calorii afectează procesul de îmbătrânire în interiorul unei celule. „Cercetătorii au descoperit că atunci când ribozomii – „fabricile” de proteine ale celulelor – îşi încetinesc activitatea, procesul de îmbătrânire, de asemenea, încetineşte. Micşorarea vitezei de procesare are ca efect scăderea producţiei de proteine, dar oferă ribozomilor timp suplimentar pentru a se repara”, se arată într-un studiu al Universităţii din Brigham.

„Ribozomul este un aparat foarte complex, asemănător cu maşină, şi are nevoie periodic de întreţinere pentru înlocuirea pieselor care se uzeaza cel mai rapid", a declarat John Price, autorul principal al studiului şi profesor de biochimie al Brigham Young University. „Când anvelopele se uzează, nu arunci întreaga maşină, ci cumperi anvelope noi, este mai ieftin."

Cum încetinim activitatea ribozomilor

Cercetătorii au descoperit că producţia ribozomilor încetineşte, cel puţin în cazul şoarecilor, dacă se reduce consumul de calorii. Price şi colegii săi cercetătorii au observat două grupuri de şoareci. Un grup a avut acces nelimitat la hrană, în timp ce celălalt a fost limitat la a consuma cu 35 % mai puţine calorii, primind în continuare toate substanţele nutritive necesare pentru supravieţuire. 
 

„Când restricţionăm consumul de calorii, există aproape o creştere lineară a duratei de viaţă. Astfel, am dedus că restricţia calorică a provocat modificări biochimice reale care au dus la încetinirea ratei de îmbătrânire", a precizat Price.
 

Echipa cercetătorului nu este prima care face legătura între reducerea cantităţii de calorii şi durata de viaţă, dar specialiştii coordonaţi de Price sunt primii care au evidenţial rolul sintezei proteinelor şi al ribozomilor în facilitarea acestor schimbări biochimice care au ca efect combaterea bătrâneţii.

Mai energici şi cu mai puţine boli 

„Şoarecii în a căror dietă s-a redus numărul de calorii sunt mai energici şi au suferit mai puţine boli. Aceştia nu doar trăiesc mai mult, dar pentru că îşi menţin corpurile în formă, ei sunt, de asemenea, mai tineri pentru mai mult timp”, a spus Price.
 

Ribozomi – care sunt, la fel ca maşinile, costisitori şi importanţi - folosesc 10-20 la suta din cantitatea totală de energie a celulei pentru a produce toate proteinele necesare pentru funcţionarea celulei. Din acest motiv, nu este practic să distrugi întreagul ribozom când acesta începe să funcţioneze defectuos. Dar, repararea, în mod regulat, a pieselor individuale ale ribozomului permiteacestora să continue producerea de proteine de înaltă calitate pentru mai mult timp. Această producţie de calitate superioară, la rândul său, păstrează celulele şi întregul corp într-o mai bună stare de funcţionare.
 

În ciuda legăturii observate de acest studiu între consumul de calorii şi creşterea duratei de viaţă, Price a asigurat că oamenii nu ar trebui sa înceapă să-şi numere caloriile şi să se aşteapte să rămână pentru totdeauna tineri. Restricţia cantităţii de calorii nu a fost testat la om ca strategie anti-îmbătrânire, iar mesajul esenţial al studiului este ca oamenii să înţeleagă importanţa necesităţii de a avea grijă de corpul nostru.  

„Mâncarea nu este doar materialul ce urmează să fie digerat, ci este un semnal care spune corpului şi celulelor cum să răspundă. Studierea mecanismelor de îmbătrânire ne poate ajuta să luăm decizii mai informaţi cu privire la ceea ce mâncăm” a spus Price coform sursei citate. 

Citeşte şi:

Dieta ADN. Testul care îţi arată exact ce trebuie să mănânci ca să îţi funcţioneze organismul la capacitate maximă

Slănina cu ceapă şi palincă – mitul alimentaţiei de la ţară, spulberat de un nutriţionist: „Este extrem de nocivă pentru organism”

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”