Hristos a înviat! Mii de clujeni au participat la slujba de Înviere și au luat Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de credincioși clujeni au participat la slujba de Înviere

Iertarea păcatelor, bucuria învierii Mântuitorului, sănătate, pace și bunăstare - cu aceste speranțe și gânduri s-au adunat, la bisericile ortodoxe și greco-catolice din Cluj, mii de credincioșii, în sfânta noapte a Învierii.

Lumina Sfântă a fost așteptată, la aeroportul din Cluj, de aproximativ 50 de preoți veniți din toate județele Transilvaniei. „Venim din Satu Mare, pentru a le duce credincioșilor de acolo Lumina Sfântă. Am venit la Cluj cu mașina, dar plecăm cu avionul. Vom opri mai întâi la Baia Mare, pentru că și acolo suntem așteptați, după care ne vom continua zborul către Satu Mare", a spus părintele Ovidiu Farcaș.


Lumina de la Ierusalim a fost așteptată la Cluj și de preoți din Bihor, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș și Sibiu, dar și din județ. „Am venit de la Borșa, județul Cluj, pentru a lua lumină. Ne așteaptă credincioșii în biserică, pentru a lua Lumină Sfântă, pentru a-și înnoi credința și a-și curăța sufletele", a arătat preotul Ștefan Moldovan.

Avionul în care se afla delegația care aducea Lumina Sfântă a aterizat pe aeroportul din Cluj în jurul orei 23.15.

Mii de clujeni s-au adunat pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane

Chiar dacă vremea nu a ţinut cu ei, clujenii s-au strâns pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane încă de la ora 23.00. După prima parte a slujbei Învierii, IPS Andrei a rostit un cuvânt de învăţătură, prin care le-a explicat celor prezenţi importanţa sărbătorii pascale şi le-a vorbit credincioşilor despre cele trei bucurii ale vieţii.


„Prima categorie de bucurii sunt viciile. Cei care consumă alcool şi droguri îşi distrug sufletul şi trupul. Am putea continua cu toate viciile, cu toate patimile. Sunt bucurii păcătoase care ţin puţin, atâta vreme cât ţine păcatul. A doua categorie de bucurii sunt bucuriile curate, sunt bucuriile omului care îşi vede copilaşii sănătoşi, şi-a zidit o casă, are un rost şi aceste bucurii ţin mult, ţin cât o viaţă de om, ţin până la uşa mormântului. A treia categorie de bucurii sunt bucuriile sfinte, ele se declanşează aici, pe pământ, dar trec şi dincolo de mormânt şi durează în veşnicie. O asemenea bucurie au avut femeile mironosiţe întâlnindu-l pe Mântuitorul Iisus Hristos înviat din mormânt. O asemenea bucurie o poate avea orice creştin, aici o găseşte, în casa lui Dumnezeu, aici unde Domnul Iisus Hristos patronează, domneşte şi ne mângâie şi ne ajută prin sfintele sale taine", a rostit în discursul său Mitropolitul Andrei Andreicuţ.

Slujba de Paşte va fi oficiată duminică, la Catedrala Mitropolitană, de la ora 9.00, tot de IPS Andrei.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
BNR lansează o monedă din tombac cuprat cu tema „Lucian Blaga - 130 de ani de la naştere”. Ce valoare nominală are și care e prețul de vânzare
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Mai multe bombardiere chineze au efectuat manevre în apropierea Taiwanului
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO