„Hagi“ al pescarilor, povestea unui campion mondial. „În 2012, România a scris istorie: a luat titlul în Campionatul Mondial de Pescuit la Crap“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Petrar cu una dintre capturile sale FOTO: Facebook, Traian Petrar

Pescar până-n măduva oaselor,  Traian Petrar e singurul clujean care a făcut parte din lotul naţional al României din 2012 care a adus ţării titlul de campioană mondială la pescuit crap. Are 34 de ani şi „simte unde sunt peştii“, ca un al şaşelea simţ. Încă de la primele competiţii locale, clujeanul a devenit cunoscut şi a căpătat o poreclă pe măsura: „Hagi al pescuitului“.

„Pescuitul e o artă, nu un viciu“, crede Traian Petrar, un clujean în vârstă de 34 de ani. Îmbrăcat într-un echipament sportiv cu culorile României, despre care spune că e tare mândru, Traian Petrar spune că a prins „microbul“ pescuitului de când avea 7 ani şi nici vorbă să se plictisească pe baltă pentru că „de fiecare dată e altceva“.

„În 96 am avut primul meu concurs de pescuit unde am prins trei peşti, eram la Asociaţia Potaissa Turda. Am ocupat locul al III-lea. Aveam vro 17 ani. Ăsta a fost şi primul meu premiu. De atunci oriunde am mers, pe orice lac, prindeam peşte. Atunci  mi-au zis Hagi al pescuitului. Aveam şi norocul, şansa, simţeam unde ar fi peştele. Şi acum simt locul unde sunt peşti“, povesteşte Petrar.

Din cauza banilor a renunţat o perioadă, însă „microbul“ nu-i dădea pace şi s-a reapucat.

Peste 1.000 de euro, pregătirile pentru un concurs

Pescuitul nu e un hobby ieftin. Clujeanul spune că pentru un concurs naţional trebuie să scoată din buzunar câteodată şi peste 1.000 de euro.

„Într-un concurs, costurile sunt mari. Aici se includ cumpărarea momelilor, taxa de înscriere şi benzina pentru drumul până la locul competiţiei. Câteodată, toate astea depăşesc şi 1000 de euro“, zice Petrar.
Costurile cresc când vine vorba de Campionatul Mondial de Pescuit la Crap. Traian Petrar spune că, în 2012, pregătirea (antrenamentul) şi participarea  lotului României la Campionatul Mondial a costat vreo 60.000 de euro. Norocul pescarilor a fost că suma a fost suportată de club.

Traian Petrar (al treilea din dreapta) cu colegii din lotul naţional de pescuit, în 2012, când România a câştigat, la echipe, titlul de Campioană Mondială de Pescuit la Crap  FOTO: Facebook, Traian Petrar

„Simţeam că am putea câştiga“

Lotul României pentru Campionatul Mondial de Pescuit la Crap s-a format cu o lună înainte de întrecere. „Pescarii au fost adunaţi în ultima lună, nici nu ne cunoşteam bine. A fost o luptă ca să scoatem rezultate şi le-am scos. Lacul Corbu a fost locul unde au avut loc pregătirile , dar şi Campionatul Mondial. Am avut avantajul locului. Simţeam noi ceva, simţeam că am putea câştiga“, zice Petrar.

A fost singurul pescar din Cluj, restul de 7 erau din Braşov şi Constanţa. Pentru „Mondiale“ a fost „recrutat“ în urma unui concurs de pescuit din judeţul Braşov, în Delta din Carpaţi. I-au cerut să meargă la Naţionale, însă nu le-a dat un răspuns pe loc, oricât de entuziasmat era de idee.

„Trebuia să mă consult şi cu soţia. Ea nu prea a fost de acord. După un timp l-am sunat pe cel care îmi făcuse invitaţia, mi-a zis că nu mai are niciun loc. După vreo jumătate de oră a revenit cu un alt telefon şi mi-a zis că pot merge. Ştii, Dumnezeu îţi deschide o cale şi-ţi dă se înţeles: Dacă poţi, du-te” Acum ai şansa”. Atunci, pentru mine, a fost o şansă enormă. Atunci România a scris istorie, a intrat pentru prima dată în Campionatul Mondial de Pescuit la Crap şi a şi câştigat titlul“, povesteşte clujeanul.

La Campionatul din 2012 au participat ţări Lituania, Ucraina, Italia, Franţa, Anglia, Spania, Bulgaria, Moldova, Africa de Sud (care era şi favorită atunci, au vreo 4 titluri mondiale luate 4 ani la rând).

Poveşti despre momeli cu miros de căpşuni sau usturoi

Însă, „oricât de bun pescar bun eşti, soarta îţi joacă feste“ şi „trebuie să ştii cum să arunci nada ca să atragi peşti şi să nu ajungă la pescarul vecin, concurent“. Iar asta o faci şi cu momeală bună care nu e tocmai la îndemâna oricui.
Clujeanul mărturiseşte că a încercat să scoată rezultate bune pe momeli de proastă calitate, adică ieftine la preţ -  porumb, grâu, orz, amestecuri  din cereale cu arome de usturoi, căpşuni.
În schimb, în competiţii care durează mai mult de 24 de ore, Traian Petrar spune că peştele îşi dă seama când „vede o nadă bună“.
Îşi cumpără, câteodată, şi momeli scumpe, adică boilies care au formă de bobiţe şi sunt  un amestec de făinuri de peşte, aminoacizi, vitamine, făinuri cerealiere. Un kilogram din boilies, cărora pescarii le zic „bile“, costă 70-80 de lei. „Şi cum la un concurs ai nevoie de câte 70-100 de kilograme de nadă...“, completează Petrar.

Cea mai mare captură a sa a fost un somn de 35 de kilograme prins, în 2008, pe lacul din satul bistriţean Brăteni. Pentru el, un pescar bun e acela care ştie prinde peşte, nu lasă mizerii pe baltă şi respectă natura.
Unul dintre regretele sale e legat de faptul că asociaţiile de pescuit nu îşi fac treaba cum trebuie, nu repopulează apele cum ar trebui şi se concentrează numai pe profit. „Râurile se repopulează mai mult pe cale naturală. În 2013, România nu a mers în Portugalia să-şi apere titlul de campioană mondială. Păcat, mare păcat“, zice pescarul.

Clujeanul Traian Petrar, în echipamentul lotului naţional de pescuit FOTO: Florina Pop

În luna aceasta are mai multe competiţii care participă. Speră să obţină rezultate bune. Pescuitul e cel mai mare hobby al său, dar şi modul prin care scapă de griji. „La pescuit, uiţi de toate şi de tot. Eşti atent la apă, la o frunză care cade în apă“, încheie clujeanul.

Mai puteţi citi:

Zeci de mii de sturioni „cipaţi” vor ajunge în apele Dunării. Ei îi vor ajuta pe specialişti să salveze unele specii

FOTO Pregătiri pentru Cupa Deltei la ştiucă, ediţia a doua!

Pescuit cu surprize: saltul în aer al unui biban uriaş care vânează o broască

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu