FOTO. Trai de opt lei pe zi pentru patru suflete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Mitilan a cârpit cum a putut casa, astfel încât cei doi copii să sufere cât mai puţin de frig.

O familie de patru persoane trăieşte doar din alocaţiile copiilor şi locuieşte într-o bucătărie cu pereţi îngheţaţi, după ce în octombrie casa le-a luat foc.

Singurele venituri ale familiei lui Mircea Mitilan, un clujean în vârstă de 57 de ani, sunt o alocaţie de stat pentru copii şi pensia de handicap, primită de cel mai mic copil al său.

Mircea Mitilan a termiat şcoala profesională, cu specializarea zugrav, şi în ultimii doi ani a lucrat doar ca zilier. „Am fost lăcătuş la CUG, am diplomă de lăcătuş de la ei, da' de doi ani nu mai am de lucru şi de un an, nu mai am nici şomaj", spune acesta. În ultimul an a lucrat cu ziua, pe şantier la Grupul Şcolar „Tehnofrig", dar cum sezonul în construcţii s-a încheiat, toată familia trăieşte din banii copiilor. Din sumele câştigate ocazional bărbatul plăteşte factura la electricitate, iar pentru mâncare familia îşi permite să cheltuie doar opt lei pe zi. De îmbrăcăminte nu mai rămân bani.

„Nu mă dau în lături de la muncă, dar nu găsesc nimic nici eu, nici nevasta", spune clujeanul. Acesta locuieşte în Dâmbul Rotund, are o nevastă casnică, o fetiţă de patru ani, care merge la grădiniţă din când în când, cât să-şi ia alocaţia de 40 de lei şi un băieţel de doi ani, cu handicap psihic. Acesta din urmă are nevoie de răbdarea părinţilor, care trebuie să-l îngrijească din ajutorul de handicap, de 200 de lei. „Ne-a zis doamna doctor nu cumva să-l supărăm sau să-l certăm. Are tratament de luat şi o să-şi revină, dar n-avem voie să-l enervăm orice ar face", povesteşte bărbatul.



Un necaz nu vine niciodată singur

Ca şi când viaţa nu e suficient de grea pentru clujean, din octombrie s-a trezit şi cu casa distrusă. Până acum câteva luni, Mircea Mitilan locuia în Dâmbul Rotund, cu nevasta şi cei doi copii, într-o casă din chirpici, formată dintr-o cameră şi o bucătărie. Singura sursă de încălzire era o sobă pe lemne, care a fost şi sursa problemelor. „Într-o seară, făceam focul şi burlanul e din tablă. Nu ştiu cum s-a întâmplat, a fost o scânteie şi a luat foc, a ars camera. Au venit pompierii şi cum pereţii erau din pământ, s-a dărâmat camera. La bucătărie au rămas pereţii, dar sunt plini de apă şi când e mai frig, îngheaţă", se plânge Mircea Mitilan. Nici acoperişul nu a avut o soartă mai bună, dar l-a reparat parţial, cu ajutorul vecinilor. „Vă daţi seama că locuim patru suflete într-o bucătărie? Vine iarna pe capul nostru şi nu avem absolut nimic", spune, disperat, bărbatul.

Şi-a făcut cărămizi din paie

Situaţia grea a familiei lui Mircea Mitilan nu a rămas fără ecou, iar vecinii l-au ajutat care cu ce au putut: „Un vecin mi-a dat nişte tablă de pe un garaj de-al lui, din banii câştigaţi am mai cumpărat şi eu câteva bucăţi, mi-au mai dat oamenii nişte plăci de rigips şi polistiren". Pe lângă materialele de construcţii primite, Mitilan s-a apucat să-şi facă şi cărămizi, să aibă din ce să-şi reconstruiască încăperea distrusă. „Am făcut cărămizi din chirpici, cu paie şi tot ce trebe', dar nu au fost destule. Dacă cineva m-ar putea ajuta cu ceva materiale de construcţii şi vreo cinci bucăţi de tablă ar fi tare bine, că nu merită ăştia mici să trăiască aşa", spune acesta.

Totodată, familia lui acceptă orice donaţii, de la haine pentru cei mici la mâncare sau jucării. După ce şi-a spus povestea, clujeanul a plecat să bată la uşa unei organizaţii non-guvernamentale pentru că nu are cu ce să-şi îmbrace băiatul.

Mai multe pentru tine:
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”