Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica, condamnat pentru luare de mită, eliberat din închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Bica  FOTO: arhiva Adevărul

Radu Bica, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, a fost eliberat condiţionat miercuri, 5 noiembrie, din Penitenciarul Gherla, după ce a executat o parte din cei 5 ani de închisoare pentru luare de mită.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla, Dan Donciu, spune că Radu Bica, fostul vicepreşedinte al consiliului Judeţean Cluj, a fost eliberat condiţionat. Bica a stat închis circa 3 ani, el a fost reţinut şi arestat în octombrie 2011 pentru luare de mită.

Judecătoria Gherla a admis, luna trecută, cererea pentru eliberare condiţionată a lui Radu Bica, dar procurorii DNA au făcut recurs la această decizie. Tribunalul Cluj-Napoca a judecat miercuri, 5 noiembrie, o contestaţie a procurorilor DNA la o decizie a Judecătoriei Gherla, care a dispus eliberarea condiţionată a lui Radu Bica, susţine purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj-Napoca, Simona Trestianu. Sentinţa de eliberare condiţionată a fost pusă în aplicare imediat.

Radu Bica a fost condamnat, în 8 martie, de Tribunalul Cluj, la 5 ani de închisoare pentru luare de mită, iar Aspazia Droniuc a primit un an şi zece luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită.

Potrivit DNA, în octombrie 2011, Radu Bica a acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitatea sa de atunci - vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj - să le ofere informaţii prin care să le faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena pentru anul 2012.

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, în octombrie 2012, recursul acestuia împotriva unei decizii a Curţii de Apel Cluj. ÎCCJ a hotărât ca din cei 5 ani să îi fie scăzută perioada în care a fost arestat preventiv, deci fostul vicepreşedinte mai avea de executat 4 ani de închisoare. Pe 5 noiembrie 2014 a fost eliberat condiţionat.

Mai puteţi citi:

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie