Formarea unui doctorand modern costă cât o garsonieră. Universitatea Babeş-Bolyai a cheltuit 4,6 milioane de euro cu instruirea a 194 de studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de 4,6 milioane de euro al Universităţii Babeş-Bolyai, derulat în colaborare cu alte trei universităţi, privind studiile doctorale moderne a fost finalizat astăzi. Banii au fost cheltuiţi pentru susţinerea financiară a 194 de doctoranzi pe o perioadă de trei ani. Proiectul a fost realizat din fonduri europene.

Universitatea “Babeş-Bolyai” prin Departamentul de Cercetare şi Management de Programe a implementat începând cu data de 02 decembrie 2010 proiectul cu titlul “Studii doctorale moderne: internaţionalizare şi interdisciplinaritate”, cu o durată de 36 de luni. Valoarea aprobată a asistenţei financiare nerambursabile a fost de 20.580.000 lei (4,6 milioane de euro) din Fondul Social European şi din alocări de la bugetul de stat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul a fost implementat de către Universitatea Babeş-Bolyai în parteneriat cu: Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universitatea din Viena şi Universitatea din Regensburg (Germania).

Cât costă formarea unui doctorand

 

Rezultatul concret principal al proiectului este sprijinul financiar nemijlocit acordat de către Universitatea Babeş-Bolyai pentru un număr total de 194 studenţi doctoranzi în domenii prioritare ale Strategiei Naţionale pentru Cercetare Dezvoltare şi Inovare 2007-2013 (tehnologiile societăţii informaţionale, energie, mediu, bio-tehnologii, materiale, produse şi procese inovative şi cercetări socio-economice şi umaniste). Pentru formarea unui doctorant UBB a cheltuit circa 23.000 de euro, preţul unei garsoniere în Cluj-Napoca. În această sumă au intrat atât bursele, cât şi celelalte cheltuieli.

Doctoranzii au beneficiat, timp de 3 ani, de burse în cuantum lunar de 1850 lei pe durata studiilor în România. În plus, bursierii au avut ocazia efectuării unor stagii de cercetare în state membre ale UE (altele decât România) pe o durată cuprinsă între 3 şi 6 luni, timp în care bursa lunară a fost de 4200 lei. De asemenea, doctoranzii au putut participa, cu finanţare din proiect, la conferinţe de prestigiu organizate în afara ţării pentru prezentarea în mediul profesional specific a rezultatelor cercetărilor proprii. Valorificarea cercetării s-a făcut, în special, prin lucrări ştiinţifice publicate indexate în baze de date internaţionale.  Instituţiile partenere în proiect din afara ţării au asigurat, prin expertiza proprie, organizarea şi găzduirea în condiţii optime a studenţilor doctoranzi care au decis să îşi desfăşoare stagiul de cercetare la una dintre acestea. 

Casetă tehnică rezultate atinse 


194 de doctoranzi sprijiniţi

peste 500 de lucrări ştiinţifice prezentate

peste 500 de lucrări ştiinţifice publicate

peste 180 Rapoarte de stagiu de cercetare

peste 180  Stagii de cercetare

peste 600 mobilităţi pentru perfecţionarea doctoranzilor (programe de formare, conferinţe, seminarii internaţionale)

22 module de training pentru competenţe generale organizate

Citeşte şi 

UBB are, din toamnă, programe noi de masterat. Biologie medicală şi ecologie culturală, două specializări

ADMITERE FACULTATE 2013/UBB Cluj, cea mai mare universitate din ţară, are cele mai multe locuri la admitere: circa 15.000 de locuri doar la licenţă VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi