Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj îşi petrece Revelionul după gratii. Curtea de Apel a respins recursul
0Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, va petrece cele 19 zile de arest preventiv în închisoare. Astfel au hotărât vineri, 28 decembrie, magistraţii Curţii de Apel Cluj care au respins recursul înaintat de avocaţii inculpaţilor.
Procurorii spun că Alex Uioreanu a deţinut şi comercializat 130 de grame de haşiş. Alături de Uioreanu junior, procurorii DIICOT au mai reţinut doi fraţi, Ferenc Nagy şi sora acestuia Gyongyke.
Din probele anexate dosarului reiese că Nagy Ferenc era distribuitorul principal, de la care se alimenta cu droguri şi Alexandru Uioreanu. Alexandru Uioreanu a primit, pe 20 noiembrie, mandat de arestare preventivă pentru 19 zile. Avocatul său, Tiberiu Ban, a făcut recurs care s-a judecat vineri, 28 decembrie, şi pe care Curtea de Apel l-a respins.
Judecătorii au susţinut că Uioreanu este un pericol social şi trebuie să fie arestat prevenitv deoarece a comis acte materiale repetate, dovedind perseverenţă în activitatea infracţională. Puştiul a vândut droguri mai bine de jumătate de an, iar de şase ori clienţi au fost chiar ofiţeri sub acoperire.