Fanii U Cluj acuză jandarmii de un „comportament intolerabil“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fani U Cluj, în tribune FOTO: Adevărul

Plutonier Pop Anda de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca anunţă, printr-un comunicat, că se vor verifica imaginile video de la partida Steaua-U Cluj, disputată luni, 25 februarie, pe stadionul Cluj Arena şi se vor lua măsurile legale de rigoare.

Suporterii U Cluj acuză jandarmii de agresiune şi au dat un comunicat în care care îşi arată nemulţumirea faţă de modul în care au acţionat forţele de ordine.

„Asociaţia Şepcile Roşii 1919 îşi exprimă indignarea faţă de reacţia violentă, nejustificată şi ilegală avută de reprezentanţii Jandarmeriei Române la meciul dintre Universitatea Cluj şi Steaua Bucureşti. Pe lângă încălcarea flagrantă a legilor în vigoare (Legea nr. 4 din 2008), reprezentanţii Jandarmeriei au dat încă o dată dovadă de disponibilitate la provocări ce puteau duce la escaladarea violenţei. Un astfel de comportament este intolerabil şi de condamnat şi nu poate avea ca şi consecinţe decât scăderea încrederii în această instituţie", se arată în comunicatul de marţi, citat de Mediafax.

Jandarmii susţin că se vor verifica toate imaginile de la partida Steaua - U Cluj şi se vor lua măsuri.

„Se vor viziona imaginile video înregistrate în vederea identificării şi se vor lua măsurile legale împotriva persoanelor care au săvârşit fapte antisociale în legătură cu competiţia sportivă şi a organizatorului acestei competiţii“, a mai afirmat Anda Pop, de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj.
 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete