Doctorul din viaţa bolnavilor de cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Csaba László Dégi, unul dintre cercetătorii anului

Csaba László Dégi este singurul cercetător din ţară care şi-a făcut doctoratul despre calitatea vieţii bolnavilor de cancer.

„Tatăl meu a avut cancer şi s-a luptat cu boala. Îmi aduc aminte că, în ziua când a murit, a făcut de mâncare pentru toată familia şi, deşi era cald în casă, simţeam un frig cumplit. Acele momente au contat enorm pentru mine. M-au marcat, dar nu m-au distrus şi m-au determinat să mă ocup de studiul bolnavilor de cancer", spune Csaba László Dégi, câştigătorul locului al III-lea la secţiunea „Cercetătorul Anului" din cadrul Galei Premiilor în Educaţie, organizată, pentru a treia oară, de Fundaţia „Dinu Patriciu".

Cercetătorul are numeroase studii ştiinţifice publicate în reviste de top din străinătate şi e lector universitar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai", unde predă din 2006.

A dormit în sala unde acum lucrează

Csaba László Dégi a venit la Cluj-Napoca când avea 13 ani. Povesteşte că a venit cu mama lui din localitatea mureşeană Târnăveni şi a urmat cursurile Seminarului Teologic, unde s-a îndrăgostit de filosofie. „Unde este acum sediul Facultăţii de Sociologie se afla internatul Seminarului Teologic. Lângă el era o potecă pe unde am trecut cu mama, care era desculţă. Interesant e că acum unde am cabinetul, în sala 313, pe vremuri dormeam", mărturiseşte cercetătorul.

S-a înscris la asistenţă socială, atunci o specializare nouă în cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie, pe care a absolvit-o în 2001. Îşi aminteşte că era în anul al II-lea de studiu când tatăl său a murit de cancer. „A fost cel mai important impuls care m-a făcut să studiez despre bolnavii de cancer, axându-mă pe calitatea vieţii lor, pe acele aspecte sociale şi psihologice pe care sistemul medical nu le ia în considerare", afirmă Csaba László Dégi.

Din 2001 a predat ca preparator la Universitatea Sapientia din Târgu-Mureş. Între timp şi-a făcut masteratul şi a început să publice în limbile maghiară şi engleză. La doctorat s-a înscris la Universitatea de Medicină Semmelweis din Budapesta, care are şi un premiant Nobel, deoarece toţi din ţară l-au refuzat şi i-au spus că tema aleasă de el, aspectele psihosociale ale bolilor tumorale, nu îi interesează.

„Acolo, în Ungaria, am învăţat tot ce trebuie ştiut din punct de vedere medical despre cancer. Acum sunt înscris la o bursă postdoctorală la aceeaşi universitate şi sunt implicat în numeroase proiecte cu ONG-uri din ţară", explică Csaba László Dégi.

Alte două premii

Lucrarea sa de doctorat, documentată temeinic la spitalele oncologice din toată Transilvania arată o realitate crudă: nimeni nu acordă importanţă calităţii vieţii bolnavilor de cancer, nimeni nu se preocupă de sufletul lor.

„47,5% dintre bolnavii de cancer suferă de depresie clinică, alţi 46,7% se confruntă cu stări de anxietate. Bolnavul trebuie luat la realitatea pe care o doreşte el. El trebuie să întrebe, iar când o face, trebuie să fie cineva acolo care să-i răspundă. Bolnavul nu se gândeşte doar la boală. Mulţi dintre ei sunt o sursă de energie, învăţăm de la ei", scrie cercetătorul în doctoratul său.

Acesta a fost premiat în 2011 de Ministerul Educaţiei datorită publicaţiilor sale în reviste prestigioase din lume, iar în 2010, UBB îl premia datorită numeroselor sale proiecte de cercetare.

Un capitol pentru Oxford

Despre premiul primit din partea Fundaţiei „Dinu Patriciu" spune că nu se aştepta să se numere printre câştigători, că selecţia a fost foarte riguros făcută şi că prezenţa în juriu a Ralucăi van Staden - un electrochimist de renume ce a inventat un dispozitiv prin care se pot depista, dintr-o singură picătură de singe, patru tipuri de cancer - l-a impresionat enorm. „Juriul se uită la dedicaţia pentru educaţie a candidatului, la proiectele profesionale şi extraşcolare pe care le desfăşoară, dar şi la impactul acestora asupra societăţii", afirmă Ana Ghica, PR director la Fundaţia „Dinut Patriciu".

O gală asemănătoare există şi în Ungaria, diferenţă e că evenimentul maghiar are o vechime de 9-10 ani. „Mi-era teamă. Nu credeam că voi fi printre primii trei. A fost o competiţie extrem de profesionistă. Chiar dacă nu câştigam, să fiu printre primii şase cercetători ai ţării înseamnă mult pentru mine. Ce pot să spun: voi continua pe acest drum", afirmă Csaba László Dégi.

Însă, cea mai mare realizare a sa este faptul că Oxford University Press din New York l-a invitat, anul trecut, să scrie un capitol despre starea emoţională a pacienţilor de cancer în ultimul stadiu. „Am fost mai mult decât onorat. Cartea a ieşit în anul acesta şi a fost distribuită în peste 200 de librării universitare din toată lumea", spune cercetătorul clujean premiat.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €