Declaraţiile istoricului Marius Oprea la Comisia SIPA: „SIPA a fost folosită pentru urmărirea magistraţilor şi intimidarea lor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA) a fost folosit pentru urmărirea magistraţilor şi intimidarea lor”, a susţinut istoricul Marius Oprea la audierile din cadrul Comisiei SIPA. Senatorul clujean Mihai Goţiu a postat pe Facebook principalele declaraţii ale istoricului.

Comisia specială de anchetă parlamentară legată de închiderea arhivei SIPA (Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie) şi-a reluat, marţi, activitatea. Senatorul clujean Mihai Goţiu a scris pe Facebook o postare în care se arată că „o parte a presei, cea interesată în special de povestea cu Statul Paralel” a preluat numai o parte a celor prezentate. 

Ceea ce nu a prezentat presa 

Goţiu a redat printr-o postare pe Facebook ceea ce a omis presa:

„Printre invitaţi s-au aflat istoricul Marius Oprea, dar şi fostul şef al serviciului secret din subordinea Ministerului Justiţiei, Marian Ureche. Doi oameni ale căror depoziţii s-au aflat în contradicţie flagrantă. Ce a relatat presa (mă rog, o parte a presei, cea interesată în special de povestea cu Statul Paralel)? Doar ce a declarat la ieşire Marian Ureche. Nimeni nu s-a obosit să-i pună vreo întrebare şi unuia dintre cei mai avizaţi cercetători ai istoriei Securităţii şi a ”moştenitorilor” acesteia.

Pentru un minim echilibru de informare, o să redau, pe scurt, câteva din ideile transmise de Marius Oprea, aşa cum le-am înţeles eu, fără a reprezenta opinia Comisiei, ori vreo concluzie definitivă. Cele mai multe dintre acestea le-a mai susţinut în spaţiul public, dar cum au trecut ceva ani de atunci, nu strică să le reamintesc:

• SIPA a fost folosită pentru urmărirea magistraţilor şi intimidarea lor. 

• În 2002, ofiţeri SIPA au încercat să intimideze şi să şantajeze judecători de la Înalta Curte, pentru a obţine sentinţe favorabile în dosarele FNI şi Banca Religiilor.

• SIPA s-a constituit ca anexă a SRI, Marian Ureche fiind colonel plin, apoi general în acest serviciu.

• D-nul Marian Ureche a fost agent al Securităţii comuniste. Asta a fost instruit d-nul Marian Ureche să facă: poliţie politică. Să facă dosare, să afle detalii intime despre diferite persoane, pentru a le şantaja ori pentru a le transforma în informatori.

• Modul în care Securitatea controla Justiţia înainte de 1989 nu poate fi tăgăduit. Nu existau judecători care să nu respecte dispoziţiile primite de la Securitate. Asta s-a încercat şi cu SIPA.

• Ministerul Justiţiei era condus de Marian Ureche. Marian Ureche a fost agent al fostei Securităţi, iar Rodica Stănoiu (pentru cei mai tineri: fostul ministru al Justiţiei în Guvernul Năstase – n.m.) a fost informatoarea lui la Securitate, înainte de 1989. Legat de aceste afirmaţii, am fost dat în judecată de Marian Ureche, dar am câştigat procesul. 

• SIPA a făcut dosare care vizau jurnalişti şi lideri ai societăţii civile.

• Documentele din arhiva SIPA conţineau detalii despre viaţa privată, care puteau fi folosite la nevoie pentru a influenţa sau şantaja.

• Cred că arhiva SIPA n-ar trebui distrusă, dar permis accesul doar specialiştilor cu certificat ORNISS şi celor care au fost urmăriţi şi doresc să-şi vadă dosarele, după modelul CNSAS.”

„Cum Comisia nu şi-a încheiat încă lucrările, nu pot pune o concluzie finală legată de credibilitatea pe care o acord celor relatate de Marius Oprea, respectiv de către Marian Ureche. Dar pot spune că dacă vrem să aflăm motivele pentru Arhiva SIPA a fost închisă în 2005, e nevoie ştim şi ce s-a întâmplat şi înainte”, a concluzionat senatorul. 

Citeşte şi

Arhiva SIPA şi-a făcut datoria. Urmează Statul Paralel

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!