De unde vine numele mănăstirii Nicula
0Prima mărturie a atestării mănăstirii Nicula, locul unde se întâlnesc, an de an, sute de oameni din toată ţara, datează din 1552. Documentul vorbeşte de existenţa unei biserici de lemn, în stil maramureşean. Înainte, în anul 1326, s-a consemnat că în acea zonă locuia un pustnic Nicolae, care a dat numele pădurii, satului şi, ulterior, mănăstirii cunoscută azi sub denumirea de Mănăstirea Nicula.
Stareţul mănăstirii Nicula, părintele Nicolae Mureşan, spune că prima mărturie a existenţei lăcaşului sfânt în acel loc este din anul 1552, însă aceasta nu înseamnă că bisericuţa de lemn, menţionată în atestare, nu ar fi fost mai veche.
Un scurt istoric al mănăstirii Nicula spune că în anul 1326, în zona actualei mănăstiri era o pădure unde locuia un pustnic pe nume Nicolae. El „împrumută numele său pădurii, satului şi mânăstirii. Prima mărturie istorică ce atestă aşezarea monahală este legată de prezenţa unei biserici de lemn, stil maramureşan, cu hramul „Sfânta Treime”, datată 1552. Între 1712-1714 biserica se reînnoieşte, dar va cădea pradă unui incendiu în 1973, fiind înlocuită cu o biserică de lemn, datând din secolul XVII, strămutată aici din cătunul Năsal – Fânaţe”, potrivit site-ului mănăstirii.
În 1659, lăcaşul devine şi şcoală „împărătească”, iar călugării îi învăţau carte pe copiii din satele din apropiere. Iar câţiva ani mai târziu, în 1699, Nicula devine şi mai cunoscută. Legenda spune că icoana Maicii Domnului de la Nicula ar fi lăcrimat aproape o lună, între 15 februarie 1699 şi până pe 12 martie 1699.
Din acel moment ”Maica Domnului va deveni nădejdea izbăvirii din robie, boli şi nevoi, credincioşii obişnuindu-se a veni în pelerinaj, an de an, pe jos, cu prapuri, cântând: „Am venit Măicuţă să ne mai vedem, să-ţi spunem necazul care-l mai avem!”“, se mai arată pe mănăstireanicula.ro.
Mai puteţi citi:
15 august sau 8 septembrie: când spun românii „La mulţi ani!“ de Sfânta Maria?