De ce este corect să spui „La mulţi ani”  de Sfânta Marie. Explicaţiile teologilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului” comemorează moartea Sfintei Maria, prin urmare e greşit să spunem „La mulţi ani” celor care poartă acest nume.  Interpretarea aceasta nu este potrivită pentru ortodocşi ne explică părintele profesor Ioan Chirilă, preşedintele senatului Universităţii Babeş- Bolyai din Cluj.

Creştinii ortodocşi o sărbătoresc pe Sfânta Maria de două ori: naşterea Maicii Domnului care este prăznuită pe 8 septembrie şi Adormirea Maicii Domnului care este celebrată pe 15 august. În ceea ce priveşte urarea „La mulţi ani” făcută pe data de la 8 septembrie pentru cele care poartă numele Maria nu există niciun dubiu, dar există o controversă în ceea ce priveşte această felicitare pe 15 august. De ce ? Pentru că în această data este comemorată, practic, moartea Sfintei Maria.  

 „Cea mai potrivită interpretare şi cea caracteristică ortodoxiei este cea ce are în centru învierea, viaţa cea veşnică şi nu cea ce pune acentul pe moarte. La noi moartea e doar o uşă, o trecere, un prag. Aşa cum spune şi  rugăciunea: <<Mutatute-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre>>. Deci, accentul cade pe viaţa veşnică, prin urmare este corect să spunem <<La mulţi ani!>>

Ioan Chirilă, teolog  

Ce spun teologii

„Sărbătoarea aceasta are, chiar dacă vorbim despre <<adormire>, o semnificaţie dincolo de moarte pentru cei ce au această înţelegere tainică a sărbătorii. Alţii o înţeleg drept o comemorare a morţii Sfintei Maria, prin urmare pentru aceştia nu e corect să se spună <<La mulţi ani>>, având în vedere că vorbim despre o înmormântare”, explică părintele profesor Ioan Chirila, preşedintele senatului Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. „Cea mai potrivită interpretare şi cea caracteristică ortodoxiei este cea ce are în centru învierea, viaţa cea veşnică şi nu cea ce pune acentul pe moarte. La noi moartea e doar o uşă, o trecere, un prag. Aşa cum spune şi  rugăciunea: <<Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre>>. Deci, accentul cade pe viaţa veşnică, prin urmare este corect să spunem <<La mulţi ani!>>”, concluzionează părintele.  

Despre moartea Maicii Domnului

„Maica Domnului este cea mai înaltă sfinţenie omenească cunoscută şi cinstită de Sfânta Biserică, iar Adormirea Maicii Domnului este cea mai de seamă dintre sărbătorile ei. Este o sărbătoare pregătită, precum se ştie, printr-un post de două săptămâni. In Sfanta Scriptură, nu aflăm nimic despre moartea Maicii Domnului. In schimb, cântarile şi imnurile de la Vecernia şi Utrenia sărbătorii ne vestesc adevărata tradiţie a Bisericii în această privinţă:

  Cand a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, sa ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai înainte, a facut-o să cunoască, printr-un înger, mutarea ei de pe pământ la viaţa cea cerească. Deci, înştiinţându-se Născatoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, şi s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor, ca să se roage.

S-a întors, apoi, acasă şi a pregătit toate cele de îngropare, încredinţând, pe vecine că, mutându-se in ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toata lumea o va cerceta şi o va ocroti. Şi a împărţit văduvelor sărace veşmintele sale. Şi a luat, apoi, iertăciune de la toţi şi, culcându-se pe pat, a facut rugăciune pentru intărirea lumii şi pentru vieţuirea în pace. Şi, binecuvantând pe toţi cei de faţă, şi-a dat sufletul în mâinile Fiului şi Dumnezeului ei. Şi multe vindecări s-au împărţit tuturor celor bolnavi, prin binecuvantarea ei”, scrie într-un articol despre semnificaţia sărbătorii publicat în ortodoxism.ro.

Trupul Mariei a dispărut din mormânt

„Şi, s-a facut, atunci, tunet mare şi au venit de la marginile lumii, ca pe nişte nori, toţi Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Şi, începând Petru cantarea cea de îngropare, Apostolii au ridicat patul şi au petrecut, până la mormânt, trupul cel primitor de Dumnezeu. Şi, sosind în satul Ghetsimani şi aşezând în mormânt trupul Maicii Domnului, Apostolii au zăbovit, acolo, înca trei zile, asteptând pe Apostolul Toma, care din dumnezeiasca rânduiala, lipsea.

 Şi, sosind, Toma Apostolul era întristat, ca nu se învrednicise să vada, şi el, chipul adormit al Maicii Domnului, ca şi ceilaiti Apostoli. Deci, s-a deschis, cu hotărâre de obşte, mormântul, pentru el. Şi, daca s-a deschis, s-au minunat, ca au aflat mormantul fără sfântul ei trup şi era numai giulgiul lăsat, ca mângaiere şi mărturie nemincinoasă a mutarii Născătoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri”, se mai arată în articol. 

„Trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine după moarte”

Pe scurt, dupa credinta Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domunului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine dupa moarte, nici n-a rămas în mormant. „Maica domnului, cu trupul schimbat, viu şi proslavit, a fost mutată, cu trup cu tot la ceruri, ca o pargă a întregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mântuitorul, ea a fost dusă la ceruri de îngeri, nu prin puterea ei, ca Mântuitorul. Şi acolo se roagă de-a pururi pentru noi. Să avem mare încredere în rugăciunea ei, că ea singura poate vorbi lui Dumnezeu, ca o mama unui fiu al ei. Dumnezeului nostru slavă!”, conchide articolul. 

Citeşte şi

ÎPS Andrei la Liturghia de la Nicula: „Numai anul trecut, în România, au fost peste 26.000 de divorţuri. Familiile se destramă cu multă uşurinţă”

Cel mai mare pelerinaj din ţară ajunge pe 85.000 de scrisori. Romfilatelia va emite o colecţie de timbre dedicată „Icoanei făcătoare de minuni de la Nicula”