Cursuri gratuite pentru începerea unei afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cursurile se vor desfăşura online. FOTO: Adevărul

Un număr de  2.800 de persoane din toată ţara vor beneficia, gratuit, de 14 cursuri de pregătire profesională care acoperă întreaga arie de formare în domeniul antreprenoriatului. Cursurile care se vor ţine în varianta online  vor începe în luna august.

Asociaţia Română a Tinerilor cu Iniţiativă (ARTI) în parteneriat cu SIVECO România şi Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat  implementează, în perioada ianuarie 2011 – decembrie 2013, proiectul “Dezvoltarea inovaţiei, creativităţii, responsabilităţii şi sustenabilităţii antreprenoriatului strategic românesc”. Acesta este cofinanţat de FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Obiectivul principal al proiectului constă în dezvoltarea competenţelor manageriale şi antreprenoriale precum şi promovarea culturii de business, în vederea creşterii competitivităţii şi a generării unui număr crescut de afaceri .

Cursuri gratuite din august 

         

Peste 2100 de persoane interesate de iniţierea unei afaceri au urmat, până în prezent, cursuri gratuite de formare antreprenorială. Training-urile s-au desfăşurat, după metoda “face to face”, în cele 6 centre regionale înfiinţate în cadrul proiectului “Dezvoltarea inovaţiei, creativităţii, responsabilităţii şi sustenabilităţii antreprenoriatului strategic românesc”, la Craiova, Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa şi Iaşi.  Alti 2 800 de viitori antreprenori vor beneficia de această ocazie. 14 cursuri de pregătire profesională care acoperă întreaga arie de formare în domeniul antreprenoriatului vor fi reluate, din luna august, în varianta online.  

CURSURI GRATUITE ÎN MEDIUL ONLINE

Trainingurile sunt pentru următoarele specializări: Manager proiect, Manager resurse umane, Manager al sistemului de management securitate şi sănătate în muncă, Manger de inovare, Manager îmbunătăţire procese, Agent comercial, Expert evaluator de întreprinderi, Cercetător economist în marketing, Contabil, Asistent in relaţii publice şi comunicare, Competenţe sociale şi civice (responsabilitatea socială a companiei), Competenţe antreprenoriale (leadership), Competenţe antreprenoriale (negociere), Competenţe antreprenoriale (legislaţie comercială).

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”