Cum transformăm slăbiciunea în putere. Cheia pe care toţi o avem şi nu ştim să o folosim - sfaturile specialiştilor
0„Relaţiile sunt motivul pentru care existăm. Ele dau scop şi sens vieţilor noastre. Totul se reduce la ele“, afirmă Brené Brown, o cercetătoare la Universitatea din Houston unde studiază trăsături umane precum vulnerabilitatea, curajul, autenticitatea şi ruşinea. Într-o conferinţă TEDx din 2010, în Houston, oraş unde trăieşte, a vorbit despre propria experienţă cu vulnerabilitatea şi soluţia la care a ajuns.
De mai bine de zece ani, Brené Brown cercetează trăsături umane precum vulnerabilitatea, curajul, ruşinea, originalitatea, empatia. A scris o carte despre ruşine şi vulnerabilitate inspirându-se din poveştile a mii de oameni.
„Poveştile sunt informaţii cu un suflet. (...) Întreaga carieră fusesem înconjurată de oameni cu următorul crez: «Viaţa-i întortocheată, deci iubeşte-o!». Iar crezul meu e: «Viaţa e întortocheată, aşa că fă curat, organizeaz-o şi pune-o într-o cutie compartimentată!»“, a spus Brené Brown, profesor şi cercetător la Universitatea Houston, de pe scena TEDx din Houston, în iunie 2010.
În timpul cercetărilor sale, pe la început, a descoperit impactul pe care îl are ruşinea asupra relaţiilor dintre oameni.
„Ruşinea e uşor de privit ca teama de rupere a relaţiei. (...) E ceva legat de mine, pe care dacă l-ar şti sau vedea oamenii, nu voi mai fi demnă de o relaţie cu ei.Vă pot spune despre ea că e universală, că toţi o simţim. Cei care nu simt ruşine n-au empatie sau capacitatea de a stabili legături. Nimeni nu vrea să vorbească de ea şi cu cât vorbeşti mai puţin de ea cu atât mai mult o simţi. La baza acestei ruşini, a ideii «nu-s suficient de bun» - toţi ştim sentimentul: nu-s destul de imaculat, de slab, de bogat, de frumos, de deştept, de promovat -, la bază e o chinuitoare vulnerabilitate, ideea că, pentru ca relaţia să se creeze, trebuie să permitem să fim văzuţi cu adevărat.
Ştiţi ce cred eu despre vulnerabilitate. O urăsc! M-am gândit că asta e şansa mea s-o înfrâng cu armele mele. O să-mi dau seama ce-i cu ruşinea, chit că-mi ia un an s-o fac bucăţi! O să-nţeleg cum funcţionează vulnerabilitatea şi o să i-o iau înainte“, mărturiseşte cercetătoarea, potrivit traducerii de pe ted.com.
Studiul ei a avansat, a adunat mii de poveşti ale oamenilor, a publicat o carte despre ruşine, dar simţea că lipsea ceva. Ce?
„Dacă i-aş lua pe toţi cei intervievaţi şi i-aş împărţi în oameni care au sentimentul propriei valori - la asta se reduce: la sentimentul valorii de sine, aceştia simt puternic iubirea şi ataşamentul - şi oameni care se chinuie să-l aibă, care se întreabă dacă-s destul de buni. E o singură variabilă care-i separă pe cei care simt puternic iubirea şi ataşamentul de cei care se luptă pentru asta. Cei care simt puternic iubirea şi ataşamentul cred că sunt demni să le primească. Atâta tot. Sunt convinşi că merită.
Pentru mine partea grea - ce ne împiedică să creăm relaţii e teama că nu suntem demni de ele - era ceva ce, personal şi profesional, simţeam că trebuie să înţeleg mai bine. Aşa că am luat toate interviurile unde am găsit autoapreciere, unde oamenii trăiau cu acel sentiment, şi le-am analizat doar pe acelea.
Aceşti oameni aveau curajul să fie imperfecţi. Aveau compasiunea necesară pentru a fi blânzi cu ei în primul rând, apoi şi cu ceilalţi. Şi - acum vine partea dificilă - ca rezultat al autenticităţii erau dispuşi să renunţe la cine credeau că trebuie să fie pentru a fi cine erau cu adevărat, ceea ce e obligatoriu pentru crearea legăturii. Mai aveau în comun următorul lucru: acceptau complet vulnerabilitatea. Erau convinşi că ceea ce-i face vulnerabili, îi face frumoşi. Nu spuneau că vulnerabilitatea le e comodă, dar nici nu spuneau că ar fi chinuitoare, cum auzisem despre ruşine, în interviurile anterioare. Spuneau doar că e necesară. (...) Erau convinşi că e ceva esenţial“, povesteşte cercetătoarea.
Din propria sa experienţă cu vulnerabilitatea – care în ochii ei stă la baza ruşinii, a fricii, dar şi cea care dă naştere bucuriei, creativităţii, iubirii – dar şi din studiile sale a descoperit că noi, oamenii, ne „amorţim“ vulnerabilitatea.
„Asta e lumea în care trăim. Trăim într-o lume vulnerabilă. Şi un mod de a-i face faţă e să amorţim vulnerabilitatea“, subliniază Brené Brown.
Din studiul său a aflat că emoţiile umane nu pot fi amorţite selectiv, că ele nu pot fi împărţite în emoţii rele (vulnerabilitatea, durerea, ruşinea, teama şi dezamăgirea) şi emoţii bune (bucurie, iubire).
„Amorţindu-le pe cele dureroase amorţim bucuria, recunoştinţa, fericirea. Apoi ne simţim mizerabil şi ne căutăm ţelul şi sensul, apoi ne simţim vulnerabili, aşa că bem nişte bere şi luăm o brioşă cu banane. Şi totul se transformă într-un cerc vicios periculos. (...) Am descoperit că trebuie să ne lăsăm văzuţi în totalitate, să ne arătăm vulnerabilităţile. Să iubim din suflet, chiar dacă n-avem nicio garanţie. (...) Să ne oprim şi, în loc să ne aşteptăm la catastrofe, să ne spunem: «Sunt doar profund recunoscător, pentru că a fi atât de vulnerabil înseamnă a trăi». La urmă şi poate cel mai important, e să fim convinşi că suntem suficienţi. Când acţionăm cu acest crez - «sunt destul» - încetăm să ţipăm şi începem să ascultăm. Suntem mai buni şi mai blânzi cu cei din jur şi cu noi înşine“, încheie cercetătoarea Brené Brown.
Mai puteţi citi:
„Fotografia a fost pasiunea mea încă de când eram destul de mare ca să ţin un aparat, dar azi vreau să vă arăt 15 fotografii care îmi sunt foarte dragi. Niciuna nu este făcută de mine“, mărturisea, în februarie 2012, fotograful Steven Addis, la începutul conferinţei TEDx.
„Sunt aproximativ 86 miliarde de neuroni în creierul nostru, distribuiţi neuniform. Felul cum sunt distribuiţi contribuie la funcţia lor de bază. Putem începe să cartografiem funcţiile creierului, putem începe să le legăm de celulele individuale“, explică omul de ştiinţă Allen Jones, CEO la Institutul Allen pentru Ştiinţa Creierului. Acesta coordona, în iulie 2011, când a vorbit la o conferinţă TEDx în SUA, un proiect despre cartografierea creierului uman, de creare a unui atlas al creierului uman.
Directorul studiului Harvard al Dezvoltării Adulţilor, psihiatrul şi profesorul Robert Waldinger, a vorbit la o conferinţă TEDx din noiembrie 2015, în SUA, despre ce ne menţine fericiţi şi sănătoşi pe măsură ce îmbătrânim. Banii şi faima, veţi spune, însă studiul american, desfăşurat pe aproape opt decenii şi care implică 724 de bărbaţi, arată cu totul altceva.