Cum a ajuns să fie de cinci ori mai scump Revelionul în Poiana Braşov decât în Austria. „De banii ăia mergem zece la Innsbruck”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile române relaxează restricţiile în pragul sărbătorilor, iar hotelierii îşi fac planuri, însă de multe ori practică preţuri ameţitoare. Gabriel, un tânăr din Cluj, a remarcat că unele hoteluri din Poiana Braşov au ajuns să practice preţuri de cinci ori mai mari ca cele din Austria.

Clujeanul intenţiona să îşi petreacă sărbătorile la Poiana Braşov, dar a descoperit între timp că există multe oferte generoase în special în Austria, dar şi în unele staţiuni de lux din Franţa şi Elveţia. 

Evident, şi-a schimbat planurile şi a făcut rezervări pentru Innsbruck, acolo unde în multe cazuri hotelurile nu doar că sunt mai ieftine decât cele din cunoscuta staţiune montană românească, dar în unele cazuri diferenţa este chiar de patru sau de cinci ori. 

„Căutând pe Booking oferte pentru Revelion am găsit în Poiana Braşov o cameră la peste 15.500 de lei şi alta la peste 11.000 de lei, în perioada 29 decembrie - 2 ianuarie, ambele la hoteluri de 4 stele. Am avut noroc că prietena mea a ţinut să caute şi în Austria, doar aşa de curiozitate, iar surpriza a fost totală. Am găsit exact în aceeaşi perioadă camere în hoteluri tot de 4 stele şi nu oriunde, ci la Innsbruck, una din ele de vreo cinci ori mai ieftin, la puţin peste 3.000 de lei. Oricât ai prefera să stai acasă, la tine în ţară, cum să te duci în condiţiile astea la Poiana Braşov? De banii ăştia am asigurat de cinci ani Revelionul în Austria şi mai rămân cu ceva. Sau în loc să mă duc doar cu prietena, mergem 10 în Austria”, a spus Gabriel.

Şi ar mai fi o variantă. Tânărul spune că de aceiaşi bani s-ar putea duce împreună cu toţi prietenii în Austria. „Putem de banii ăia să mergem toată gaşca în Austria şi să ne petrecem Revelionul. Iar condiţiile nu se compară, acolo 4 stele chiar sunt 4 stele, nu e ca la noi. Păcat, chiar voiam să-mi fac sărbătorile în ţară şi mă gândeam la cât a îndurat HoReCa din cauza lockdown-ului, dar se pare că sunt neserioşi la preţurile astea. Înţeleg că vor să-şi scoată pârleala, dar nimic nu justiifică preţuri peste cele din Austria, ca să nu mai zic că sunt de trei sau patru ori mai mari”, a adăugat el.

Nu este prima dată când hotelurile din România îşi îndepărtează clienţii, iar turiştii aleg să-şi petreacă un concediu sau sărbătorile în străinătate. Astfel de anomalii au fost observate şi în vară, când un sejur la Mamaia era mai scump decât unul la Miami sau pe Coasta de Azur, în Franţa.

Vă mai recomandăm şi:

Virolog român din SUA, despre Omicron: „Ne aşteptam să fie mai rău, dar şi aşa poate ucide la fel de multă lume ca Delta”

 

Închisoare pe viaţă pentru Monstrul din Como, românul care a violat şi a ucis o fetiţă de un an şi jumătate

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi