Crezi că ştii totul despre oraşul în care locuieşti? Clujenii sunt invitaţi la un tur de cunoaştere a oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria invită toţi clujenii dar şi turiştii la trei tururi ghidate gratuit pentru a redescoperi oraşul cetate cu ocazia Zilelor municipiului Cluj-Napoca. Turul Matia Corvinul, Turul bisericilor Clujului şi Turul "Ştiaţi că" vă aşteaptă în zilele de luni, 28 mai, marţi, 29 mai şi miercuri, 30 mai, cu începere de la ora 14.00, locul de întâlnire fiind Centrul de Informare Turistică de pe Eroilor.

În cadrul Turului Matia Corvinul veţi avea ocazia de a afla lucruri inedite, neştiute despre personalitatea lui Matei Corvin. Născut într-o familie de nobili transilvaneni, Matia devine rege după ce fratele sau (cel care fusese desemnat pentru succesiunea la tron) moare. Având o educaţie bazată pe cultură şi multiculturalitate, tânărul rege va fi cel care va aduce renaşterea în Transilvania.

Cluj-Napoca este unul dintre puţinele oraşe europene care are minim şase confesiuni tradiţionale. De asemenea, se poate mândri cu înfiinţarea unei noi confesiuni la Cluj, dar şi cu faptul că aici s-a născut unicul monarh sud-est european, prezent pe "Monumentul Reformei de la Geneva".

Turul "Ştiaţi că?" - Mai multe curiozităţi şi aspecte unice ale Clujului vor putea fi aflate doar în cazul în care vă veţi alătura turului miercuri, 30 mai.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie