Continuă negocierile între liderii de sindicat şi reprezentanţii Nokia România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabrica Nokia de la Jucu închide porţile, news20.com

Liderii de sindicat de la fabrica Nokia au avut, azi dimineaţă, o nouă rundă de discuţii cu reprezentanţii Nokia România şi au dat asigurări că angajaţii care vor fi disponibilizaţi vor primi plăţi compensatorii, deşi acestea nu sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Liderul sindicatului „Nokia Metal", Valentin Ilcaş, a declarat că negocierile sunt de durată şi se vor întinde pe tot parcursul lunii octombrie, informează Mediafax. „Am avut o întâlnire cu reprezentanţii Nokia România, negocierile sunt de durată, nu se rezolvă totul într-o jumătate de oră. Vom mai avea întâlniri pe toată durata lunii octombrie. Vreau să dau asigurări că angajaţii care vor fi disponibilizaţi vor primi plăţi compensatorii, deşi acestea nu sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă. Programul de acompaniament social al Nokia se va aplica şi în Romînia. Cuantumul plăţilor compensatorii urmează să fie stabilit după negocieri", a spus Ilcaş.

Potrivit acestuia, sindicaliştii de la Jucu aşteaptă să primească din partea colegilor lor din Bochum informaţii privind negocierile purtate cu reprezentanţii Nokia după închiderea fabricii din Germania.

Nokia va închide fabrica de la Jucu, judeţul Cluj, în cadrul unui program de eficientizare şi reducere a costurilor, iar 2.200 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă, deoarece unităţile de producţie de mare volum din Asia sunt mai eficiente pentru grupul finlandez.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji