Conducerea U Cluj refuză invitaţiile oferite de CFR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea clubului Universitatea Cluj a anunţat că va refuza invitaţiile oferite de reprezentanţii CFR la meciul direct dintre cele două echipe.

Decizia conducerii clubului Universitatea a fost luată în semn de solidaritate cu suporterii, care au reclamat preţurile exaggerate impuse de CFR pentru meciul de sâmbătă.

"Conducerea FC Universitatea Cluj anunţă că nu va accepta nicio invitaţie din partea clubului CFR 1907 Cluj pentru meciul de sâmbătă seara, din cadrul etapei a 14-a a Ligii 1. În semn de solidaritate cu suporterii, conducerea şi angajaţii clubului U Cluj îşi vor achiziţiona bilete în tribuna II sau în sectorul destinat fanilor (dacă este posibil), de unde cu toţii îi vom susţine pe fotbaliştii pregătiţi de antrenorul Ionuţ Badea", se arată într-un comunicat al Universitatii Cluj.

Partida CFR Cluj-Universitatea Cluj este programată sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 20.30.

Oficialii din Gruia au stability preţuri mai mari pentru această partidă, astfel încât cel mai ieftin bilet costă 150 de lei, lucru care i-a supărat pe suporteri.

Mai multe pentru tine:
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%