Clujul înainte de era IT. „Oamenii veneau sâmbăta la firmă pentru că aici era aer condiţionat, net şi Cola“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clujul în perioada FUnar a ieşit în evidenţă prin vopsirea băncilor în culorile drapelului naţional. FOTO: Captură Recorder

Daniel Metz, unul dintre primii antreprenori IT din Cluj, care acum conduce o companie cu peste 1.000 de angajaţi, povesteşte despre cum era oraşul înaintea „exploziei IT”. În urmă cu 20 de ani, în oraşul care are acum cele mai mari festivaluri din România şi cea mai scumpă piaţă imobiliară, IT-iştii mergeau la muncă în week-end pentru că acolo aveau internet, aer condiţionat şi... Cola.

Cluj-Napoca era, la începutul anilor 2000, un oraş cenuşiu cu bănci şi tomberoane vopsite în culorile drapelului. Atunci, câţiva antreprenori locali se încăpăţânau să creadă în potenţialul unui domeniu aproape necunoscut în România.

 „Pe vremea aceea, vecinii mei care ştiau că sunt absolvent de informatică, mă întrebau dacă pot să le repar televizoarele sau telefoanele”, a povestit Dan Mircea Suciu, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai, în reportajul Recorder intitulat „IT-ul şi clujenii. Industria care a transformat un oraş”. 

Din perseverenţa acestor antreprenori au apărut primele firme de IT din Cluj-Napoca, iar ele au fost scânteia care au generat o adevărată explozie. În prezent, în oraş sunt peste 1.400 de companii IT, care angajează circa 20.000 de oameni. În reportajul Recorder mai mulţi antreprenori din IT povestesc despre începuturile afacerilor lor.


 

„Am cumpărat ciment şi am acoperit noi gropile”

Unul dintre aceştia este Daniel Metz, fondatorul companiei EBS, care acum este Preşedinte al Boardului Executiv al NTT România. 

Mets este de părere că „explozia” IT a Clujului a venit pe fondul mai multor mandate de primar ale lui Gheorghe Funar, timp în care foarte puţine firme străine au investit în oraş. „De aceea, aici, practic a apărut un „Vest Sălbatic” în care s-au dezvoltat foarte multe companii româneşti. Era foarte dificil să convingi pe cineva că poate să vină cu sufletul deschis în România”, spune antreprenorul. 

Ceea ce l-a determinat să înceapă o afacere în Cluj-Napoca era faptul că aici exista un zbor Cluj-Frankfurt. „Astfel că le puteam spune clienţilor că pot să ajungă într-o oră, o oră şi jumătate la Cluj”, povesteşte Metz. 

Cât despre oraş, povesteşte: „Era ca după bombardament, cu asfaltul găurit. Primăvara, după trecerea iernii, asfaltul era un dezastru. Ştiu că trebuia să-mi vină un client şi-mi era jenă. Avem vreo trei cratere imense chiar în faţa firmei. Am vorbit cu colegii şi am zis: „Cum sărăcie să facem să nu le vadă”. Până la urmă, am cumpărat nişte ciment şi balast şi am acoperit noi găurile, ca să nu fie aşa de mari. Parcă eram din altă lume.”

De ce veneau oamenii sâmbăta la muncă?

Metz a povestit că primii 10 angajaţi i-a recrutat de la instituţii precum Biblioteca Judeţeană, Spital Judeţean, Consiliul Judeţean, acolo fiind câţiva angajaţi cu profil de IT. „În primele luni mă duceam la firmă sâmbăta şi nu înţelegeam de ce tot timpul era plin. Am întrebat: „Ce caută oamenii aici, că nu avem de lucru?” Eram la început şi eram în perioada de training-uri. Cineva, jenat, mi-a spus: „Ştiţi de ce? Aici este aer condiţionat, avem Cola şi Fanta, avem internet...””, povesteşte Metz. „Eram vai de capul nostru”, concluzionează el.  

Vă mai recomandăm: 

Capitala IT-ului din România: oraşul în care 1 din 11 angajaţi lucrează în domeniu 

Poveste din oraşul IT-ului. „Clujul are nevoie de propriul său brand. Deşi dă bine să ne asociem cu Silicon Valley, cred că tocmai asta ne limitează“

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani