Clujul este locul unde sunt instruiţi specialiştii care se ocupă de pensiile şi beneficiile angajaţilor de la Microsoft

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasadorul Martin Harris a vizitat sediul de la Cluj al Thomsons Academy. FOTO: thomsons

La Cluj-Napoca funcţionează centrul global de formare şi instruire al companiei multinaţionale Thomsons Online Benefits, care ajută organizaţiile globale precum Cisco, Microsoft, Samsung sau RBS să îşi maximizeze investiţiile în programe de pensii şi beneficii. Până şi ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris, care a vizitat azi compania, a fost impresionat de cei 50 de angajaţi români.

“Vedem în Cluj-Napoca un centru cheie al afacerilor noaste globale, motiv pentru care am derulat o campanie de recrutare intensă încă de când am sosit aici anul trecut: vom dubla numărul personalului nostru din Cluj şi planificăm să investim masiv în următorii trei ani, mai ales datorită prezenţei Thomsons Academy care, în numai două luni de la lansarea sa, a găzduit deja mai mult de 40 de angajaţi din birourile globale Thomsons”, a declarat Michael Whitfield, CEO al Thomsons Online Benefits, cu ocazia vizitei ambasadorului Marii Britanii la Cluj. Biroul Thomsons din Cluj are în prezent 50 de angajaţi şi plănuieşte să se extindă la peste 100 în următorii trei ani. Una dintre afacerile cu o rată de creştere deosebită în Marea Britanie, Thomsons ajută organizaţiile globale să îşi maximizeze investiţiile în programe de pensii şi beneficii. Printre clienţii Thomsons Online Benefits se numără companii precum Cisco, Microsoft, Samsung sau RBS.

De ce este Thomsons Academy la Cluj

“Thomsons a decis să investească în dezvoltarea unui centru global la Cluj, cunoscând talentul remarcabil al oamenilor din această zonă. Când am ajuns pentru prima dată la Cluj, am fost impresionaţi de oamenii pe care i-am angajat, de pregătirea şi pasiunea lor, iar modul în care au reuşit să se integreze a fost molipsitor. Echipa Thomsons Academy este responsabilă pentru funcţionarea din toate punctele de vedere a acestui centru de pregătire adresat noilor noştri angajaţi, celor deja existenţi şi persoanelor din conducere.(…) Deşi sediul central al Academiei este la Cluj, aceasta va avea o rezonanţă la nivel global, şi va asigura o dezvoltare măsurabilă şi adecvată. De asemenea, ne vom asigura că toţi oamenii noi, de oriunde vor fi din lume, vor avea ocazia să experimenteze <<efectul Cluj>>”, au precizat reprezentanţii companiei. 

Ambasadorul Angliei, impresionat de clujeni 

Ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris OBE, care a vizitat astăzi sediul de la Cluj al companiei, a declarat: „Sunt un susţinător convins al sectorului tehnologic, mai ales al soluţiilor tehnologice menite să îmbunătăţească viaţa oamenilor de zi cu zi. În acelaşi timp, susţin investiţiile britanice în România, care au un potenţial deosebit în acest domeniu. Am fost impresionat de entuziasmul angajaţilor Thomsons din Cluj-Napoca şi am fost încântat să aud că datorită Thomsons Academy, centrul global de formare şi instruire al companiei, vor exista oameni din Londra, Singapore şi California care vor vizita Clujul”.

Carte de vizită Thomsons Online Benefits

De la înfiinţarea sa în anul 2000, Thomsons a venit în sprijinul companiilor pentru a le ajuta să îşi eficientizeze sistemul de bonusare, la costuri minime. Acest obiectiv simplu ne-a permis să transformăm strategiile unora dintre cei mai importanţi angajatori din lume privind beneficiile oferite angajaţilor. Suntem o companie cu prezenţă globală, astfel că tehnologia Darwin™ pe care o utilizăm permite serviciilor noastre să se adapteze diferitelor monede de schimb şi limbi de circulaţie internaţională, fiind disponibilă online, ceea ce facilitează accesul la acest serviciu global. În prezent, Thomsons deţine birouri în Londra, Cluj şi Singapore.            

În anul 2012, Thomsons a inaugurat biroul din România, propunându-şi să valorifice potenţialul fantastic al pieţei de aici. Iniţial, biroul era format dintr-o echipă de ingineri software, însă odată cu trecerea timpului, s-a extins şi cu alte specializări, crescând capacitatea şi responsabilitatea echipei. Pentru anul 2013 obiectivul este să ne dublăm efectivul de angajaţi şi continuăm planurile de investiţii pentru următorii trei ani.    

citeşte şi 

Gigantul Bosch angajează 1.000 de persoane. Ce salarii se vor plăti şi ce cer nemţii de la muncitorii lor

Bosch organizează special un târg de joburi la Cluj ca să-şi angajeze circa 100 de oameni

Fabrica Bosch din Blaj, cea mai mare investiţie din Alba în ultimii 10 ani

Compania Bosch inaugurează a treia fabrică la Blaj: 45 de milioane de euro investiţie şi 320 de noi locuri de muncă

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului