Clujenii, păcăliţi cu oferte turistice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clujenii, păcăliţi cu oferte turistice

Zeci de operatori au fost sancţionaţi contravenţional de către comisarii Protecţiei Consumatorilor Cluj după ce au oferit pachete cu destinaţii turistice mincinoase.

Potrivit reprezentanţilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj, neregulile constate la operatorii economici care comercializează pachete de servicii turistice se referă la neinformarea consumatorilor asupra serviciilor incluse în pachetul de servicii turistice şi categoriei unităţii de cazare, dar şi neprecizarea perioadei sejurului. Au fost controlaţi 13 operatori economici, la 11 dintre aceştia fiind constatate neconformităţi.

„Unii operatori aveau o prezentare în oferta generală, materializată printr-un afiş, a unui pachet de servicii Disneyland Paris la preţ de 217 euro, alăturat existând informaţia "rezervă acum vacanţa ta de vara şi beneficiază de o reducere de pana la 200 euro".  Astfel, prin modul în care e concepută oferta, prin prezentarea generală se înţelege că tariful de 217 euro, poate fi redus cu până la 200 euro, când în fapt preţul afişat 217 euro este cel deja redus, inducând în eroare consumatorii. Pentru pachetele cu destinaţii exotice nu se menţionează faptul că tariful afişat este pentru o persoana, iar sejurul include si alte cheltuieli cum ar fi taxa de aeroport, ajungându-se astfel la un preţ mai mare decât cel menţionat în ofertă. Prezentarea în oferta generală a sejurului City Break 2012 la preţ de 110 euro, când în realitate preţul era de 120 euro, fără a menţiona faptul că preţul de 110 euro era valabil  doar pentru lunile octombrie, noiembrie, decembrie. Mai mult pentru grupurile mai mari se putea percepe şi un supliment de maxim 10 euro/persoană şi nicidecum o reducere care să echivaleze preţul promovat  - 110 euro", a precizat Mircea Radu, comisar şef la Protecţia Consumatorilor Cluj.

Pentru neconformităţile constatate au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale din care cinci amenzi în valoare de 13.000 lei şi şase avertismente.

Sfaturi pentru consumatori la achiziţia de pachete de servicii turistice:

Solicitaţi operatorului economic informaţii în scris complete despre întreg pachetul de servicii pe care doriţi să-l achiziţionaţi (localitatea de destinaţie; ruta de parcurs; mijlocul de transport utilizat şi caracteristicile acestuia -clasificare; tipul unităţilor de cazare şi informaţii în legătura cu acestea; serviciile de masă oferite; durata programului, cu indicarea datei sosirii şi a plecării; informaţii generale privind regimul paşapoartelor şi al vizelor, asigurări de sănatate necesare; cuantum avans şi termen pentru achitarea restului de plată; numărul minim de persoane necesar pentru realizarea programului şi termenul limită pentru informarea turistului, în caz de anulare a călătoriei; posibilităţile de încheiere a unor asigurări facultative pentru asistenţă în caz de boală, accidente şi altele ; durata pentru care operează oferta turistică);
Analizaţi cu atenţie conţinutul contractului de comercializare a pachetului de servicii turistice înainte de a-l semna;
Agenţia de turism este obligată să furnizeze turistului un bon de comanda numai în cazul solicitării unor pachete de servicii turistice care nu fac parte din oferta agenţiei de turism;
Preţurile stabilite în contracte nu pot fi modificate, cu exceptia cazului in care contractul prevede în mod explicit acest lucru şi numai în cazul variaţiilor costurilor de transport sau a cursurilor de schimb valutar aferente pachetului de servicii;
Preţurile stabilite în contracte nu pot fi majorate, în cursul celor 20 de zile calendaristice care preced data plecării.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”