Clujenii au ieşit din nou în stradă: „Nu mai avem nicio scuză pentru a nu ieşi din casă. Viitorul nostru atârnă în alegerea fiecăruia dintre noi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o sută de persoane au protestat şi marţi seara faţă de modificările Codului de Procedură Penală. „Viitorul nostru atârnă în alegerea fiecăruia dintre noi: ies din casă şi arăt că trăiesc într-o ţară cu adevărat democratică sau stau în casă şi aştept să se termine cei 29 de ani de aproape-libertate”, se arată pe pagina de Facebook „Corupţia ucide”.

Protestul a fost anunţat la ora 19.00. În jurul orei 20.00, circa o sută de oameni s-au adunat în Piaţa Unirii. Manifestaţia a ţinut circa 2 ore, timp în care oamenii au discutat despre doleanţele lor.

Pe pagina de Facebook „Corupţia ucide” se arată: 

„Nu acceptăm ca infractorii cu două condamnări penale să îşi dea singuri legi pentru a scăpa de condamnări. Toţi suntem egali în faţa legii. Aşa cum am eliminat OUG 13 prin prezenţa în stradă, aşa putem elimina şi penalii din Parlament. 

E vară, e lumină, e cald. Nu mai e crivăţul din februarie şi nici ploaia din noiembrie. Nu mai avem nici o scuză pentru a nu ieşi din casă. Viitorul nostru atârnă în alegerea fiecăruia dintre noi: ies din casă şi arăt că trăiesc într-o ţară cu adevărat democratică sau stau în casă şi aştept să se termine cei 29 de ani de aproape-libertate. 

Ce vor penalii din Parlament: 

• Impunerea unui prag de 200.000 de euro pentru abuzul în serviciu şi scăderea limitelor pedepsei, de la 2 la 7 ani cât este în prezent, la 1 – 5 ani.

Codul penal va intra în dezbaterea comisiei speciale condusă de nimeni altul decât obedientul Florin Iordache, fostul artizan al Ordonanţei de Urgenţă 13.

Reamintim că Liviu Dragnea a fost condamnat pe 21 iunie, în primă instanţă, la 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu.

Când ieşim? În fiecare zi, până ne atingem scopul.

Cine vine? TU. Nu "opoziţia", nu "Europa", nu "Preşedintele", nu "Dumnezeu". Dacă tu nu te mişti, să nu spui pe urmă că alţii au fost de vină.

Cu cine? Cu familia, cu prietenii, cu vecinii, cunoscuţii, cu fiecare om la care te poţi gândi şi pe care îl poţi aborda. Cu toţi cei din lista ta de telefon. Cu toţi cei din lista ta de mail. Pune mâna şi sună. Pune mâna şi scrie. Ridică vocea şi strigă. Altă opţiune nu mai e.

Cum? Cu toată luciditatea, dar şi cu toată furia din lume. Cu toată demnitatea de care mai eşti în stare. Cu toată grija faţă de tot ceea ce şi toţi cei care îţi sunt preţioşi. Fără clintire. Fără ezitare.

Până când trebuie. Până cădem toţi sau cad ei de la putere. 

Până la capăt, al nostru sau al lor. - via Dumitru Valcu

Pe cei care vor să se alăture protestatarilor care au rămas cu corturile în centrul Clujului 24/24, îi invităm în acest grup: https://www.facebook.com/groups/231989700741654/

Nu plecăm până nu pleacă penalul #1 din Parlament!

Ne vedem în stradă!”

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort