Cercetătorii au căzut de acord asupra principiilor esenţiale ale dietei sănătoase. Care sunt bazele regimului ideal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Care este cea mai bună dietă: cea săracă în carbohidraţi şi bogată în grăsimi sau cea bogată în carbohidraţi şi săracă în grăsimi? Sau, de fapt, contează tipul de grăsimi/carbohidraţi? Într-un studiu publicat în revista „Science”, cercetătorii cu expertize şi perspective diferite au căzut de acord asupra principiilor de bază ale dietei sănătoase.

Care este dieta mai bună: cea săracă în grăsimi şi bogată în carbohidraţi sau cea bogată în grăsimi şi săracă carbohidraţi? Sau ceea ce contează este tipul de grăsimi/carbohidraţi? Într-o lucrare nouă prezentată pe coperta revistei Science cu tematica specială privind nutriţia, cercetătorii de la Harvard,  Şcoala de Sănătate Publică T.H. Chan, Spitalul de Copii din Boston şi alţi colegi cercetători cu perspective diferite au ajuns la un consens şi au stabilit o agendă de cercetare viitoare, relatează Science Daily. 

Cum depăşim „războaiele dietei”

Cercetătorii au fost de acord că nu există un anumit raport între grăsimi şi carbohidraţi care să fie potrivit pentru toată lumea. În plus, cercetătorii au stabilit că o dieta de calitate, care conţine cantităţi reduse de zahăr şi de cereale rafinate, îi va ajuta pe majoritatea oamenilor să menţină o greutate sănătoasă şi un risc scăzut de boli cronice.

„Acesta este un model pentru modul în care putem transcende războaiele cu dieta”, a spus autorul principal David Ludwig, profesor la Departamentul de Nutriţie al Harvard Chan School şi medic la Spitalul de Copii din Boston. Scopul nostru a fost de a asambla o echipă din diferite domenii de expertiză cu opinii contrastante şi de a identifica zone în care există consens".

Analiza a fost publicată online la 15 noiembrie 2018 în revista „Science”.

Baza dietei ideale

Autorii au analizat dovezile care susţin trei teorii contrastante privind liniile directoare pentru consumul de grăsimi şi carbohidraţi:

Consumul ridicat de grăsimi cauzează obezitatea, diabetul, bolile de inimă şi posibil cancerul, prin urmare dietele cu conţinut scăzut de grăsimi sunt optime.

Carbohidraţii procesaţi au efecte negative asupra metabolismului; Dietele cu conţinut scăzut de carbohidraţi şi cu conţinut ridicat de grăsimi sunt mai bune pentru sănătate.

Cantitatea relativă de grăsimi alimentare şi carbohidraţi are o importanţă mică pentru sănătate - ceea ce este important este tipul de grăsime sau de carbohidrat şi sursa de unde provine. 


Ei au convenit că dacă se concentrează pe calitatea dietei - înlocuind grăsimile saturate cu grăsimi nesaturate şi carbohidraţii rafinaţi cu cereale integrale şi legume ne-amidonoase - majoritatea oamenilor pot menţine o stare bună de sănătate având o gamă largă de raporturi grasimi-carbohidraţi. 

Agenda pentru studii viitoare 

Autorii au identificat o listă de întrebări despre care au spus că pot forma baza unei noi agende de cercetare în domeniul nutriţiei, printre care:

Dieta cu diferite procente carbohidraţi/grăsime afectează compoziţia corpului (raportul dintre grăsime şi ţesutul slab), indiferent de aportul caloric?

Dietele sărace în carbohidraţi oferă beneficii metabolice dincolo de cele datorate  restricţiilor moderate de carbohidraţi şi mai ales în cazul diabetului?

Care sunt cantităţile optime de tipuri specifice de grăsimi (inclusiv grăsimi saturate) într-o dietă cu conţinut scăzut de carbohidraţi?

Găsirea răspunsurilor la aceste întrebări, spun cercetătorii, va duce, în cele din urmă, la recomandări nutriţionale mai eficiente.

Citeşte şi

Cum poţi să previi obezitatea fără a-ţi schimba major dieta. Descoperirile făcute de cercetători în legătură cu postul

Legătura dintre durata de viaţă şi moştenirea genetică

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică