Cartierul Tineretului devine parc solar în doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Local Cluj-Napoca a votat, vineri, cu 24 de voturi pentru, un vot împotrivă şi două abţineri, proiectul privind realizarea unui parc fotovoltaic pe locul destinat iniţial proiectului rezidenţial „Cartierul Tineretului", în asociere cu SC Green Energy Napoca SRL.

Potrivit proiectului iniţial, cartierul urma să fie construit pe 203 hectare de teren în zona Dealului Sfântu Gheorghe, şi ar fi avut circa 6.000 de locuinţe dintre care 384 sociale pentru primărie. Terenul a fost atribuit, în urmă cu trei ani, prin licitaţie, către SC Polus Real Estate, care a renunţat ulterior la investiţie. 

Noul acord prevede că Primăria va pune la dispoziţia investitorului circa 198 de hectare, pe care ar urma să fie amenajat parcul fotovoltaic. Pe restul terenului, de 5 hectare, Primăria va construi locuinţe sociale, cu banii proveniţi din economisirea energiei electrice. Astfel, prin noul acord, municipalitatea va primi 3.500 megawatti (MWh) în fiecare an, adică circa 30% din producţia anuală estimată la 12.000 MWh. Asocierea se va desfăşura pe o perioadă de 49 de ani, timp în care energia verde va alimenta consumul propriu al primăriei, precum şi iluminatul stradal al oraşului.

Citeşte mâine pe cluj.adevarul.ro mai multe detalii despre proiect, ce controverse a stârnit el în rândul unor consilieri locali din opoziţie , din ce motive vor sesiza aceştia Instituţia Prefectului şi care este legătura între administratorul firmei Green Energy Napoca şi afacerile lui Arpad Paszkany, cel care ar fi trebuit să dezvolte Cartierului Tineretului.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO