Analiză Caramitru despre salariile din Bucureşti şi Cluj-Napoca: „Dacă ai experienţă măcar 2 ani şi câştigi sub 1.500 de euro pe lună, dă-ţi demisia imediat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Caramitru a studiat business la Universitatea din Geneva şi a fost partener la firma de consultanţă economică McKinsey & Company. FOTO: Arhivă personală

Economistul Andrei Caramitru susţine că veniturile din Bucureşti şi Cluj-Napoca ajung la 1.300 - 1.500 de euro lunar.  „Dacă vorbiţi cu bancherii o să vă spună fix cifrele mele pentru că ei văd fluxul de bani reali, nu ce spune statul care nu vede decât o mică parte din ce se întâmpla”, a detaliat fostul consilier al lui Dan Barna.

Redăm mai jos postarea de pe Facebook a lui Andrei Caramitru: 

 „Am mai scris de veniturile din Bucureşti şi Cluj, oraşele mari. Mulţi nu cred că sunt la nivelul pe care l-am indicat eu, de 1300-1500 EUR pe lună. E enorm!!! E imposibil!!

Bun. Haideţi să ne uitam pe cifre:

– INS spune că salariul mediu e cam la 900-1000 de eur pe lună. Asta e salariul doar, nu alte venituri, şi ce scrie în contractul de muncă. Atât

– 20% din cei din oraşele astea sunt de fapt pe micro şi pfa. Acolo taxele sunt mult mai mici şi îşi scot banii pe dividende.

– mai avem şi situaţia (enorm de răspândită) în care salariul pe cartea de muncă e mai mic, restul e dat Cash în plic de patron.

– încă ceva în plus sunt cei cu 2 job-uri sau cu venituri care se cumulează (închiriază un apartament de exemplu)

– dacă vorbiţi cu bancherii o să vă spună fix cifrele mele pentru că ei văd fluxul de bani reali, nu ce spune statul care nu vede decât o mică parte din ce se întâmpla.

Realitatea e aşa. Să luam job-uri simple accesibile pentru oricine. Şofer bolt – venit lunar 6000-10000 RON pe lună. Curier glovo – în jur de 4500-5000

RON. Vă las în comentarii articol pe tema asta, nu am inventat cifrele. Uitaţi-vă la oferte de job-uri acum, nimic nu merge sub 1500 de eur, nu poţi angaja pe nimeni.

Pe scurt. Dacă ai experienţa un pic măcar 2 ani şi lucrezi la patron sau multinaţională şi câştigi sub 1.500 de eur pe lună dă-ţi demisia imediat şi caută altceva în piaţă. Găseşti rapid. Dacă poţi – fă-ţi pfa sau micro că plăteşti taxe foarte mici deci netul creşte masiv. Astea sunt soluţiile nu să înjuram pe aici că nu e ok. Folosiţi piaţa şi mişcăţi-vă. Eşti în oraş unde nu sunt job-uri bune? Pleacă de acolo şi vino în oraşele care funcţionează unde găseşti salariile astea.

Schimbă industria, învaţă ceva care e mai bine plătit (e stupid să lucrezi pe puţin dacă există job-uri mai bine plătite). Nu mai aştepta să rezolve primarul PSD sau guvernul sau să vina investitorii. Fă tu ceva pentru tine. Că ştii că ăştia nu vor face nimic ce naiba.

Şi ultimul punct. Vrei chiar să faci bani serioşi? Să te îmbogăţeşţi pe bune? Trebuie să fii antreprenor. Nimeni din salariu nu s-a îmbogăţit vreodată. Dar poţi trăi ok asta e ideea”.

Vă mai recomandăm 
 

Salarii uriaşe la Primăria Cluj: Boc câştigă mai bine decât premierul, iar o bucătăreasă ia 6.000 de lei lunar

Salarii şi sporuri nesimţite la Primăria Capitalei. Cât câştigă un stenodactilograf sau un bufetier

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”