Burse de 50.000 de euro pentru studenţii UTCN

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii clujeni îşi dovedesc supremaţia - au câştigat la fel de multe burse cât cei de la Universitatea Politehnică Bucureşti, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi" Iaşi, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti şi Universitatea de Nord din Baia Mare la un loc.

Aproape jumătate din bursele oferite în cadrul Roberto Rocca Education Program au fost obţinute de studenţii clujeni de la Universitatea Tehnică. Mai precis, clujenii au obţinut 19 din cele 40 de burse puse la bătaie. Tinerii câştigători, studenţi la inginerie şi ştiinţe aplicate, au câştigat burse în valoare de 2.400 de euro fiecare. Cu alte cuvinte, din cei 100.000 de euro alocaţi proiectului, clujenii au obţinut peste 45.000 de euro. Ceremonia de premiere a bursierilor va avea loc miercuri, când cei mai buni studenţi din ţară se vor întâlni la Cluj. Pentru bursele Roberto Rocca pot aplica studenţii în anul II sau III şi masteranzii din primul an, iar bursele pot se pot reînnoi anual. Programul acordă, în fiecare an, peste 650 de burse pentru studenţii de la mai mult de 80 de universităţi din lume.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie