Britanicii riscă să rămână cu recoltele pe câmp. „Englezii nu pot face munca asta grea, iar Johnson îi alungă pe străini“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fermierii britanici riscă să rămână cu recolta neculeasă. FOTO Getty Images

Fermierii britanici sunt disperaţi că vor rămâne cu recolta pe câmp, deoarece criza cauzată de Covid-19, coroborată cu temerile care există referitor la Brexit şi politica Guvernului de la Londra, îi îndepărtează pe muncitorii agricoli est europeni.

Muncitorii sezonieri aduşi din estul Europei în Marea Britanie sunt de două ori mai eficienţi decât cei britanici, informează headtopics.com.

Proprietarii a două mari ferme din sud-estul Angliei au încercat să afle ce randament dau est-europenii şi britanicii angajaţi să culeagă fructe. 

Diferenţa a fost notabilă. În timp ce britanicii au cules, în medie, ceva mai mult de 15 kilograme de fructe într-o oră, muncitorii străini au reuşit, în acelaşi timp, să culeagă peste 28 de kilograme, deci aproape dublu.

Problema fermierilor britanici este că perspectiva Brexitului, coroborată cu criza creată de pandemia Covid-19, a făcut ca numărul muncitorilor străini agricoli din Ungaria, Bulgaria şi România să scadă vertiginos. 

În disperare de cauză, Guvernul de la Londra a extins schema lucrătorilor sezonieri - un sistem pilot care să permită accesul lucrătorilor agricoli non-UE în Marea Britanie - de la 2.500 la 10.000 în februarie. 

Astfel, au fost aduşi sezonieri din ţări ca Rusia, Ucraina şi Republica Moldova, însă dat fiind şi numărul lor redus, situaţia nu s-a îmbunătăţit simţitor.

Cooptarea muncitorilor britanici în agricultură, un eşec total

În lipsa muncitorilor bulgari, unguri şi români, Londra a creat „Pick for Britain”, o reţea largă de campanii, pentru a-i determina pe britanici să completeze aproximativ 70.000 de posturi vacante pentru culegerea fructelor. Într-o primă fază, iniţiativa s-a bucurat de un succes nesperat. O avalanşă de solicitări a venit în special din partea studenţilor şi muncitorilor obişnuiţi cu munca grea din construcţii. Astfel, potrivit sursei citate, în luna mai s-a ajuns ca muncitorii agricoli britanici să devină circa 35% din personalul implicat în muncile agricole. Situaţia s-a schimbat însă rapid: două luni mai târziu, numărul lor a scăzut simţitor, iar în prezent sunt doar 10%.

Printre beneificiari s-a numărat şi familia lui Alison Capper, fermieri care cultivă mere şi hamei de 58 de ani, la graniţa dintre Herefordshire şi Worcestershire. Însă cooptarea britanicilor la muncile câmpului nu au adus rezultatele aşteptate. Treptat, mulţi dintre ei au renunţat la această muncă, pe care o consideră prea grea, în timp ce alţii au fost îndepărtaţi de fermieri, nemulţumiţi de randamentul lor. 

Angela Porchez, directorul general al Angus Growers, o cooperativă de 19 ferme din Scoţia, spune că fermierii au fost nevoiţi să le ofere britanicilor munci mai uşoare, pentru ca aceştia să facă faţă. În situaţia dată, cei de la Angus Growers au fost nevoiţi să facă eforturi şi să aducă alţi muncitori din Est, pentru a nu rămâne cu recolta pe câmp.

Tot mai mari costuri cu forţa de muncă

Costurile pe care le au fermierii cu forţa de muncă au crescut şi ele. În acest moment, costurile cu angajaţii au ajuns la 70% din costurile totale - au crescut cu 9 -15%, potrivit unui raport al firmei de consultanţă Andersons. Măsurile de distanţare socială sunt parţial responsabile de acest efect, spune John Pelham, autorul raportului; la fel şi lipsa de experienţă a noilor lucrători.

La problemele din acest an se adaugă şi o creştere de 34% a salariului minim în ultimii cinci ani, când preţurile au stagnat: preţurile cu ridicata ale căpşunilor sunt puţin mai mici acum decât acum cinci ani.

Fermierii fac presiuni pentru ca Guvernul de la Londra să renunţe la politica restrictivă faţă de forţa de muncă slab calificată din străinătate. „Avem o politică de imigraţie care nu este potrivită pentru viitorul agriculturii”, a punctat Tom Bradshaw, vicepreşedinte al Uniunii Agricultorilor Naţionali. Însă cabinetul Johnson pare insensibil la doleanţele fermierilor,chiar dacă presiunea exercitată de aceştia este tot mai mare. 

Citeşte şi

Coşmarul unui român în lagărul sparanghelului nemţesc: „Ne tratau ca pe nişte sclavi, doar că nu ne biciuiau“

VIDEO Scandal uriaş în Marea Britanie: capre bătute la o fermă plâng de durere

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”