Coşmarul unui român în lagărul sparanghelului nemţesc: „Ne tratau ca pe nişte sclavi, doar că nu ne biciuiau“
0
Zeci de mii de români au luat drumul Germaniei pentru a munci în agricultură, la sparanghel, în plină pandemie. Imaginile cu mii de oameni înghesuiţi pe Aeroportul Cluj au făcut înconjurul lumii arătând disperarea românilor dispuşi să rişte orice ca să scape de sărăcie. Printre ei, soţii Mihai şi Maria Gogu.
Cu doar câteva zile înainte de Paşte, la mijlocul lunii aprilie, Mihai Gogu (44 de ani) credea că a dat lovitura. Obţinuse un loc de muncă în Germania, în agricultură, iar patronii nemţi i-au promis marea cu sarea. Pe lângă un salariu cum nu ar fi luat „nici în 5 luni România”, germanii se oferiseră să plătească biletele de avion şi să-i asigure condiţii decente de cazare.
„Eram în plină stare de urgenţă, poliţiştii amendau oamenii pe stradă din te miri ce motive, dar noi nu am avut niciun fel de problemă, cu toate că mulţi dintre noi traversaseră ţara până în Cluj. Era suficient să-i arăţi poliţistului actele în limba germană şi să-i spui că mergi la sparanghel, iar el nu mai avea nimic de obiectat. Ne-au întrebat şi pe noi unde mergem, iar când le-am spus cuvântul magic, sparanghel, a fost totul în ordine“, îşi aminteşte Gogu.
Mai grav, unii dintre oameni proveneau chiar din zonele aflate în carantină din judeţul Suceava, din focarele de la Pătrăuţi şi Suceava. O parte dintre ei ar fi putut fi infectaţi cu noul coronavirus, însă oamenii nu au fost nici măcar testaţi.
Fără reguli de distanţare şi protecţie
Pe Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca a avut prima surpriză neplăcută. Deşi avionul trebuia să decoleze între orele 12.00 şi 13.00, zborul a fost amânat cinci ore. După ore întregi de aşteptare, oamenii sosiţi din toate colţurile ţării au dat buluc atunci când li s-a permis accesul, fără să mai respecte nicio regulă de distanţare socială. De altfel, imaginile cu mii de oameni înghesuiţi, fără a respecta nicio regulă de distanţare socială, chiar sub ochii îngăduitori ai autorităţilor, au făcut înconjurul lumii.
„În avion, lumea s-a urcat claie peste grămadă, buluc, oamenii nu mai aveau răbdare. A fost un haos total acolo, te puteai îmbolnăvi pentru că nimeni nu mai respecta nicio regulă“, rememorează românul.
Odată ajunşi în Germania, românii au fost duşi la fermele la care urmau să-şi desfăşoare activitatea. Mihai Gogu a ajuns la ferma Spargel Paul. Încă din primele zile au apărut însă şi primele probleme. Deşi se stabilise că românii vor sta timp de 14 zile în carantină, în realitate, au fost scoşi la muncă încă din prima zi, tot fără a se respecta regulile de distanţare.
Trataţi ca nişte sclavi în Germania
„Toţi cei care am mers acolo ştiam unde mergem, adică era clar că ne aşteaptă o muncă grea. Şi ne-am asumat asta. Însă ceea ce a am găsit acolo era total diferit de ceea ce ne-am înţeles cu ei înainte de a pleca din ţară. La muncă ne transportau până pe câmp cu un autobuz plin ochi, unde stăteam iarăşi toţi unul peste altul. Nu am primit niciun fel de echipamente de protecţie, nici măşti, nici dezinfectant, mănuşi sau căşti. Se lucra peste 12 ore pe zi, dar fără a păstra distanţa între noi. Ne-au scos la lucru şi în duminica de Paşte, cu toate că ar fi trebuit să ne ţină în carantină două săptămâni. Ne tratau ca pe nişte sclavi, doar că nu ne biciuiau“, povesteşte Gogu.
Nici condiţiile de cazare nu erau cele agreate înaintea plecării din ţară. Oamenii au fost cazaţi în containere şi li s-a spus că va fi ceva temporar, doar pe perioada carantinei. Însă de o carantină nu putea fi vorba, atâta timp cât muncitorii erau scoşi zilnic la muncă. În camerele mici, oamenii erau ţinuţi câte patru sau şase împreună, iar în scurt timp au apărut şi primele confirmări că boala, care le dădea târcoale, a început să circule fără probleme printre ei.
Revolta din containere
„Într-o zi când ne-am întors de la muncă, am găsit trei români care rămăseseră în containere, refuzând să vină cu noi să lucreze. Erau revoltaţi şi strigau în gura mare că nu au fost plătiţi şi că nu li se respectau drepturile. Apoi, au apărut şi primele cazuri de Covid-19 printre oameni. A fost momentul în care am decis să plec. I-am anunţat că nu sunt de acord să mai lucrez pentru ei atâta timp cât nu-şi respectă promisiunile şi nu asigură condiţiile minime. Ne-au spus că dacă nu vrem să mai ieşim la lucru şi să respectăm regulile lor, să plecăm de acolo şi că altfel cheamă poliţia la noi. Şi am plecat“, rememorează Mihai Gogu.
După câteva zile petrecute pe stradă, timp în care a dormit pe bănci şi pe unde a putut, Mihai a reuşit să găsească două locuri de muncă la abatorul Tonnies, pentru el şi pentru soţia sa.
Însă nici aici nu a fost scutit de probleme. Asta pentru că, la scurt timp după ce soţii şi-au intrat în pâine, au fost anunţate primele cazuri de Covid-19 în rândul muncitorilor români, bulgari şi polonezi. Iar situaţia a degenerat rapid. În scurt timp, peste 1.200 de oameni au fost infectaţi, majoritatea români. Practic, unul din şase angajaţi ai abatorului s-a îmbolnăvit în această perioadă. Din nou, Mihai Gogu a luat decizia să plece, după câteva săptămâni de muncă. Mai puţin norocoasă, soţia lui a rămas să lucreze la Tonnies, dar în scurt timp a intrat în carantină.
Iadul de la abator
„La abator am întâlnit condiţii mai bune, nu era ca în containerele de la fermă. Aici am stat cu soţia într-o cameră, doar noi doi, iar aici era curăţenie şi toate la locul lor. Munca era grea, chiar foarte grea, dar pentru asta am venit, să muncim, aşa că nu aveam de ce să ne plângem. Problemele au apărut când s-a aflat că sunt sute de oameni infectaţi. Mi s-a făcut frică, oamenii se îmbolnăveau pe capete la muncă. Au fost infectate şi cunoştinţe, oameni pe care îi ştiam personal. Din fericire, toţi au supravieţuit. Eu am ales însă să plec, nu voiam să mă îmbolnăvesc. Mi-am băgat preavizul şi am cerut să-mi se dea banii pe ultimele trei săptămâni, din care două de muncă şi una de concediu. M-au refuzat, n-au vrut să-mi dea niciun euro, dar eu luasem deja decizia şi am plecat oricum“, susţine Gogu.
Şi a plecat, dar nu înainte de a chema televiziunile şi presa germană la abator. „Am apărut de trei sau de patru ori la ştirile ZDF, am apărut şi la Euronews. Am ajuns să discut cu reporterul de la ZDF, îmi cerea informaţii şi le prezenta apoi foarte corect la televizor. Şi asta i-a deranjat pe patroni“, mai spune românul.
În disperare de cauză, fără bani, speriat că s-ar putea îmbolnăvi în orice moment, Mihai Gogu a luat decizia radicală. A ales să se întoarcă acasă. Dar pentru asta a suferit din nou în următoarele zile. A dormit pe străzi, a stat ascuns pentru a nu fi luat la rost sau băgat în carantină de poliţiştii germani. Pe drumul de întoarcere, a avut alte peripeţii. În condiţiile în care traficul aerian dintre România şi Germania nu era încă deschis, iar cursele de autocar dintre cele două ţări erau, de asemenea, oprite, Gogu a fost nevoit să schimbe mai multe trenuri şi autobuze.
Drumul de întoarcere a durat aproape cinci zile, timp în care a schimbat zece trenuri şi autobuze. Acum, totul a rămas în urmă, ca un coşmar. Spune că nu s-ar mai întoarce niciodată în Germania. „Până acum, mai muncisem ani la rând în Italia şi în Germania, dar nu am mai avut niciodată probleme. Vă spun sincer, nu m-aş mai întoarce. Am o ofertă din construcţii, 1.800 de euro, dar nu mă duc. Rămân aici, voi încerca să deschid o micro fermă cu mijloace de subzistenţă şi văd eu cum mă mai descurc, dar nu mai plec nicăieri”, încheie Mihai Gogu, care s-a stabilit la Bujoru, în judeţul Teleorman, unde e decis să parieze pe agricultură.
Era suficient să-i arăţi poliţistului actele în germană şi să-i spui că mergi la sparanghel, iar el nu mai avea nimic de obiectat. Ne-au întrebat şi pe noi unde mergem, iar când le-am spus cuvântul magic, sparanghel, a fost totul în ordine. Mihai Gogu, muncitor
Citeşte şi
Se încarcă comentariile...
