Bolnavii cu afecţiuni reumatismale îi întreabă pe medici la o conferinţă la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienţii care suferă de afecţiuni reumatismale pot participa, la acest sfârşit de săptămână, la prima conferinţă „ReumaPAC - Poliartrită Reumatoidă şi Spondilartropatii", care va avea loc la Cluj-Napoca. Clujenii vor avea ocazia să îşi spună problemele şi să le discute cu cadre medicale specializate.

„Reumatismul nu există ca o singură boală, sunt sute de boli, sute de cauze, mii de tratamente. Sunt foarte diferite formele cum se manifestă durerile articulare. De remarcat că poliartrita şi spondilita sunt boli ale oamenilor tineri. Pacienţii cu spondilită au sub 20 de ani, iar poliartrita se manifestă între 30 şi 40 de ani. Aceste boli trebuie să fie diagnosticate şi tratate repede, întârzierea de diagnostic putând duce şi până la şapte ani de dureri de spate. La nivelul judeţului Cluj aceste boli inflamatorii afectează 1% din populaţie şi de obicei sunt genetice" a declarat Simona Rednic, şef la Clinica de Reumatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.

Potrivit lui Rednic, lunar aproximativ 3000 de pacienţi din toată zona Ardealului se tratează de aceste boli la Cluj-Napoca.

La această conferinţă se va discuta concret situaţia pacienţilor cu boli reumatismale, dar şi nevoia creării unei baze de date care va asigura o monitorizare corectă a bolilor inflamatorii la nivelul României.

„Boala mea este poliartrită reumatoidă, sunt deja cu tratamentul acesta biologic de patru ani şi mă simt foarte bine. Tratamentul este foarte bun pentru boala mea. Nu ştiu ce m-aş face dacă nu l-aş avea. Boala mea a debutat cu dureri foarte urâte de mâini şi de picioare, mă dureau foarte tare încât nu puteam să merg. Boala a debutat la 38 de ani" a declarat o pacientă.

„Boala mea a deputat la 31 de ani,  e veche, eu numai din toamnă am început perfuziile. Nu mi-a mers niciun tratament pe care l-am făcut înainte, adică s-au ameliorat, dar puţin, deformaţiile. Acum am început şi mă simt mult mai bine. Aveam dureri, nu puteam să merg, mi se inflamau mâinile, nu puteam să prind nimic, când mă sculam dimineaţa nu mai puteam merge. E foarte urâtă boala" a precizat o altă pacientă.

Conferinţa va avea loc la vila Diakonia, sâmbătă, 24 martie, între orele 9:30 - 18:00, contra unei taxe de participare în valoare de 5 lei pentru membrii Asociaţiei Pacienţilor cu Boli Reumatismale Inflamatorii din Transilvania şi de 20 de lei pentru pacienţi şi aparţinători. 

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști