Băşcălie în ograda Domnului. Preoţii şi BOR-ul, ironizaţi de „Sfântul Sisoe“ pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preoţi, BOR şi Patriarhul Daniel, ironizaţi pe o pagină de Facebook care se numeşte Sfântul Sisoe FOTO: Facebook, Sfântul Sisoe (preluate de pe mai multe pagini de Facebook, de pe Reddit şi de pe diverse publicaţii)

Una dintre paginile de Facebook care stârnesc curiozitatea este cea numită Sfântul Sisoe. Prin activitatea sa de internaut, „sfântul“ critică anumite năravuri ale unor reprezentanţi ai BOR. În spatele acestui nume de sfânt ortodox se află un IT-ist din Bucureşti care a creat pagina ”ca să se deştepte lumea”.

”Nimic nu e bătut în cuie e motto-ul paginii de Facebook a Sfântului Sisoe, dar pe Iisus l-au bătut în cuie”, spune Ştefan, un IT-ist în vârstă de 39 de ani din Bucureşti. De doi ani de zile, această pagină de Facebook a devenit unul dintre hobbyurile sale. Povesteşte că s-a născut creştin ortodox, dar se consideră un agnostic şi s-a văzut nevoit să trimită de trei ori poliţia la biserica de lângă blocul unde locuieşte. Sunetul de la boxele puse în afara bisericii era, în opinia sa, asurzitor. ”Personal, mă simt agresat de biserică”, afirmă acesta.

Taxele pe care le impune biserica sunt prea multe – continuă el, ”se bagă în chestii aiurea, nu mai vorbesc de declaraţiile din cazul Colectiv, sunt scutiţi de taxe”. ”Vreau să se deştepte lumea”, aşa îşi motivează Ştefan motivul creării acestei pagini. I-a zis Sfântul Sisoe pentru că acesta nu e perceput ca un personaj negativ, ci mai mult ca un mod de manifestare a unei stări de uimire foarte mari. ”Bunica mea folosea această exclamaţie”, zice el.

Pe pagina sfântului Sisoe pune imagini, mesaje, articole din presă prin care critică biserica, preoţii, pe patriarhul Daniel (reprezentat în diverse ipostaze). ”Mai pun ce mai găsesc pe la Dumnezeu (n.r. pagina de Facebook), pe Reddit, ce mai găsesc la prieteni pe feed-urile lor”, adaugă Ştefan.

”Lumea trebuie să gândească critic, iar biserica trebuie să fie la locul unde e în toate ţările civilizate. Crezi? Du-te la biserică şi respectă libertatea celuilalt, nu agresa, nu lua bani cu japca! Biserica trebuie să se ocupe de chestii de caritate, să se ocupe de oameni”, este de părere IT-stul. În opinia sa, Biserica Catolică e un bun exemplu, iar Papa Francisc cu CV-ul său şi lucrurile pe care le spune şi le face ”e un papă de 2015”.

Câteva imagini postate de pagina Sfântului Sisoe (sursa foto: preluate de pagina Sfântului Sisoe de pe mai multe pagini de Facebook, de pe Reddit şi de pe diverse publicaţii) 

Cine a fost Sfântul Sisoe

Despre Sfântul Sisoe se ştie că a fost ucenic al Sfântului Antonie cel Mare, că avea darul de a vindeca bolnavii şi de a învia morţii. În mitologia românească, Sisoe este văzut drept un salvator al copiilor de duhurile rele.

Mai puteţi citi:

Sisoe, sfântul care a coborât în iad ca să salveze copiii. Cum a ajuns numele lui să fie folosit de români în momente de uimire sau de mânie

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi