Ateliere auto ilegale în Cluj. 20 de service-uri funcţionau fără autorizaţie. Amenzile date ajung la circa 25.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atelierele auto de reparaţii şi dezmembrări au fost, zilele acestea, în atenţia Poliţiei Locale Cluj şi a RAR Cluj. 26 de puncte de lucru au fost verificate şi abia 6 au fost găsite în regulă.

Service-urile auto de reparaţii de dezmembrări au fost verificate de poliţiştii locali şi reprezentanţii RAR Cluj în cartierele Iris - zona Bulevardului Muncii, strada Oaşului -, Dâmbul Rotund şi Someşeni.

Verificările au scos la iveală multe nereguli: lipsa acordului de funcţionare şi a aprobării de orar eliberat de Primăria Cluj-Napoca, lipsa autorizaţiilor tehnice eliberate de către R.A.R. Cluj, nerespectarea condiţiilor iniţiale de autorizare, nerespectarea regimului de colectare a deşeurilor.

„Au fost încheiate, în total, 26 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 24.700 lei, iar în 20 de cazuri s-a dispus suspendarea activităţilor, în conformitate cu prevederile legale“, anunţă reprezentanţii administraţiei clujene.

Mai puteţi citi:

Viceprimarul Clujului a fost „cumpărat” de un milionar din Topul Forbes cu 60 de abonamente la Untold şi Electric Castle

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”