Angajaţii Armătura Cluj au suspendat greva ca să dea timp conducerii pentru găsirea unor soluţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei peste 130 de angajaţi ai societăţii producătoare de instalaţii sanitare, armături şi robinete Armătura din Cluj care au declanşat grevă, luni dimineaţă, au suspendat-o după-amiază cel puţin pentru o săptămână, ca să dea timp conducerii să găsească soluţii la problemele pe care le au.

Liderul de sindicat Liviu Lurci a declarat, că greva a fost suspendată cel puţin până săptămâna viitoare, pentru a acorda termen conducerii societăţii să găsească soluţii la problemele angajaţilor. Totodată, Brat a spus că Tribunalul Cluj a respins, luni, cererea conducerii Armătura de a declara greva ilegală, iar după pronunţarea sentinţei reprezentanţii angajaţilor s-au întâlnit cu cei ai conducerii. În urma întâlnirii, angajaţii au decis suspendarea grevei.

"Am obţinut o mică victorie în instanţă, cererea de a declara greva ilegală fiind respinsă de instanţă. Noi vom da din nou conducerea fabricii în judecată pentru neplata tichetelor de masă, dar şi pentru neplata altor drepturi", a spus Brat, citat de Mediafax.

Conform liderului sindical, săptămâna viitoare, conducerea Armătura va veni cu propuneri concrete privind rezolvarea cererilor salariaţilor, iar dacă angajaţii nu vor fi mulţumiţi greva va fi reluată.

Peste 130 de angajaţi ai societăţii Armătura din Cluj-Napoca intraseră, luni dimineaţă, în grevă, întrerupând lucrul în semn de protest faţă de refuzul conducerii de a încheia contractul colectiv de muncă şi având temeri legate de disponibilizări de personal. Protestatarii s-au adunat, luni dimineaţă, în curtea întreprinderii din Cluj-Napoca, întrerupând lucrul.

Liderul de sindicat Liviu Lurci declara că reprezentanţii conducerii societăţii au atacat la Tribunalul Cluj declanşarea grevei, solicitând ca aceasta să fie declarată ilegală.

"Circa 135 de angajaţi din cei 210 ai întreprinderii Armătura au declanşat, luni, o grevă, încetând lucrul nemulţumiţi de faptul că reprezentanţii conducerii refuză încheierea contractului colectiv de muncă. Oamenii au declanşat conflictul şi au cerut creşteri salariale şi semnarea noului contract colectiv de muncă. Oamenii sunt nemulţumiţi că s-au tăiat tichetele de masă şi există temeri privind disponibilizări ale personalului. Conducerea Armătura a cerut Tribunalului să declare greva ilegală", spunea Lurci.

Armătura Cluj-Napoca produce instalaţii sanitare, armături şi robinete.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie