Alexandrion Grup, potenţial cumpărător al Universităţii, cere audit pentru a afla datoriile clubului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galeria Universităţii Cluj. FOTO Arhivă personală/Facebook

Radu Birlică, directorul de marketing al echipei Concordia Chiajna, intemediarul tranzacţiei, a susţinut că datoriile clubului sunt mai mari decît cele vehiculate iniţial, dar în principiu suma pe care ar fi de acord să o plătească Alexandrion ar fi de 1,9 milioane de euro.

Alexandrion Grup este în impas să preia clubul de Liga 1, "U" Cluj, datorită unor cifre ale datoriilor neconforme cu realitatea, comunicate de acţionarul clubului, Ioan Mărginean.  "În momentul de faţă ne-am întâlnit şi analizăm situaţia de a prelua acţiunile clubului numai că, faţă de prima discuţie a preluării datoriilor de către Alexandrion, vorbim de o altă sumă. Am cerut un control ANAF şi un audit. Datoriile clubului sunt mai mari decît cele vehiculate iniţial de domnul Mărginean. În principiu suma pe care ar fi de acord să o plătească Alexandrion ar fi de 1,9 milioane de euro", a spus Radu Birlică, directorul de marketing al echipei Concordia Chiajna, intemediarul afacerii, arată stiridesport.ro.

Datorii de circa 3 milioane de euro

Birlică a susţinut, pentru siteul stiridecluj.ro. că "eu sunt rudă cu  patronul de la Alexandrion Grup şi am fost consultantul acestuia în aceste negocieri. Datoriile clubului sunt mai mari decât cele vehiculate inţial de Mărginean. În principiul suma pe care ar fi de acord să o plătească Alexandrion e 1,9 milioane de euro".

Datoriile totale ale clubului sunt de peste 3 milioane de euro,, arată stiridesport.ro. Pe siteul ANAF Cluj clubul "U" Cluj figurează cu o datorie la bugetul statului de 940.000 de euro la care se adaugă penalităţi de peste 150.000 de euro. În afara acestor sume, Universitatea are datorii la furnizori şi este acţionată în instanţă de diverse firme printre care şi doi acţionari minoritari, firmele Intop şi Oncos, care solicită instanţei să le fie restituite sume importante de bani împrumutate clubului. Concret, Oncos Floreşti cer clubului “U” suma de 894.155 lei, reprezentând bani şi produse alimentare pe care le-ar fi furnizat în 2009, în perioada de circa 6 luni în care a deţinut pachetul majoritar de acţiuni la "U". Universitatea se află în clasament pe antepenultimul loc, 16, cu 17 puncte.

Cine este Alexandrion Grup
 

Înfiinţat în 1994, Alexandrion Grup are o prezenţă activă la nivel local şi internaţional, cu două unităţi de producţie în România. Portofoliul Alexandrion Grup include toate categoriile de produse de pe piata bauturilor alcoolice: whisky, brandy,vodka, gin, lichioruri, digestive, vermut, grappa, sambuca, tequila. Compania se numărăr printre cei mai mari producători autohtoni de băuturi alcoolice.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie