Al doilea val de nume grele care au confirmat venirea la Untold 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizatorii Untold au anunţat a doua serie de artişti care vor urca pe scenele festivalului în vară, între 2 şi 5 august, la Cluj-Napoca. Nume grele de artişti vin în premieră în România, iar altele revin pe scena Untold.

Organizatorii Untold au anunţat marţi, 27 martie, al doilea val de artişti care vor concerta la ediţia din acest an a festivalului. 

Dintre aceştia amintim: Jason Derulo, Tiesto, Don Diablo, Tujamo, KSHMR, Fedde le Grand, Danny Avila, Will Sparks, The Asteroids Galaxy Tour, Paul Kalkbrenner, Jamie Jones, Seth Troxler, Borgore, The Glitch Mob.

„Duo-ul american, THE CHAINSMOKERS vin pentru prima dată în România, în luna august, la festivalul UNTOLD. Cei doi membri, Alex Pall şi Andrew Taggart sunt câştigatori ai unui premiu Grammy, iar melodia cu care au devenit cunoscuţi - “Closer”, are peste două miliarde de vizualizări. În 2017, THE CHAINSMOKERS au lansat în colaborare cu trupa britanică Coldplay piesa “Something just like this” care în prima zi de lansare a obţinut şi un record mondial. Piesa a avut peste 9 milioane de accesări într-o singură zi, performanţă nereuşită de nici un artist până în acel moment. Tot în anul 2017, revista Forbes a plasat THE CHAINSMOKERS pe locul al treilea în topul celor mai bine plătiţi DJ din lume, cu câştiguri de peste 40 de milioane de dolari.

Artistul american Jason Derulo vine pentru prima dată pe scena festivalului UNTOLD. În 2017 a fost prezent pe scena festivalului NEVERSEA unde, în faţa a peste 70.000 de fani a promis că se va întoarce în România. A fost fascinat de căldura cu care a fost primit, dar şi de energia publicului. Melodii ca şi “Swalla”, “Tip toe”, “Wiggle Wiggle”, “Want to want me” şi multe alte hituri care l-au consacrat se vor auzi live în vară pe scena principală a festivalului UNTOLD“, precizează organizatorii Untold.

Potrivit acestora, legendarul TIËSTO revine anul acesta la Cluj, ca şi Don Diablo, Tujamo şi Fedde le Grand. Dj-ul olandez, Don Diablo a declarat după ediţia din 2017 că show-ul de la Cluj-Napoca a fost momentul său preferat din an şi că îşi doreşte să se reîntoarcă“, aduagă cei de la Festivalul Untold.

Dintre artiştii care vin prima dataă la Cluj îi amintim pe KSHMR şi Danny Avila, prezenţi la ediţia din 2017 a festivalui NEVERSEA.

Peste 35.000 de fani ai festivalului şi-au achiziţionat, până acum, un abonament pentru cele patru zile. Abonamentele pot fi achiziţionate de pe www.untold.com.

UNTOLD 2018 va avea loc în perioada 2-5 august la Cluj-Napoca.

Mai puteţi citi:

Cine sunt primii artişti care vin în premieră la un festival din România. Armin van Buuren revine la Untold 2018

Mai multe pentru tine:
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?