ADRNV, cu imaginea compromisă în faţa UE. Procurorii DNA pun problema desfiinţării acesteia din cauza contabilei infractoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmina Druţă, contabila Agenţiei de Dezvoltare Nord-Vest

Procurorul DNA a susţinut în motivarea soluţiei de rămânere în arest a Cosminei Druţă, contabila ADRNV care a falsificat ordine de plată prin care 1,8 milioane euro au fost transferaţi din contul a două instituții la care era contabilă în contul firmei sale, că acţiunile acesteia pun în pericol chiar existenţa Agenţiei.

La judecarea recursului la măsura arestării preventive a Cosminei Druţă, contabila Agenţiei de Dezvoltare Nord-Vest care a sustras aproape 2 milioane de euro din fondurile instituţiei, procurorul DNA a susţinut că acţiunea infracţională a inculpatei a dus la ştirbirea puternică a reputaţiei ADRNV în faţa UE şi a partenerilor şi se pune chiar problema desfiinţării agenţiei.
ADRNV are printre atribuţii şi să asigure şi să răspundă, pe baza contractelor încheiate cu instituţiile naţionale, de implementarea, monitorizarea tehnica şi financiară şi controlul execuţiei proiectelor finanţate de Uniunea Europeană în cadrul programelor de dezvoltare regională şi/sau, după caz, a proiectelor din cadrul programelor naţionale.

Tun de 1,8 milioane de euro la Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest

Contabila ADRNV a fost arestată preventiv

Contabila de la ADRNV a rezistat doar trei săptămâni în concediu maternal fără să fure

Pe de altă parte, avocatul apărării a susţinut că măsura arestării preventive nu e necesară pentru că inculpata şi-a asumat fapta şi e gata să colaboreze cu autorităţile pentru recuperarea prejudiciului.

UPDATE15.15

Procurorul exagerează

Directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Vest (ADRNV), Claudiu Coşier, a susţinut că afirmaţia procurorului este exagerată. „Există nişte probleme create de acţiunea contabilei, dar nu este pericolul de desfiinţare. Încercăm acum să reparăm daunele pe care nu le-a creat această doamnă“, a detaliat Coşier.

UPDATE 15.58
Curtea Apel a respins apelul înaintat de avocatul Cosimei Druţă, care va rămâne în continuare în arest preventiv.

Contabila ADRNV rămâne în arest

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”