Adevărul despre curajul românilor. Un psiholog explica acum 100 de ani cum se îmbină eroismul şi laşitatea în caracterul poporului român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curajul legendar al românilor s-a văzut la asalturile Griviţei, spune Constantin Rădulescu-Motru. FOTO: Arhivă

Psihologul Constantin Rădulescu-Motru remarca în studiile sale că românii sunt curajoşi fără pereche „în front, la război; în ceată, la revoltă; în cârd, la vânătoare”. De asemenea, academicianul susţinea că soldatul român este „de neîntrecut”. În schimb, atunci când sunt singuri, românii sunt „blânzi ca mielul” şi „nu au curajul părerilor proprii”.

„Nu este ţară cu oameni mai curajoşi ca ţara noastră românească. Românii sunt eroi, dar cu deosebire când sunt în grup. În front, la război; în ceată, la revoltă; în cârd, la vânătoare... curajul românului nu are pereche. Iureşurile de la asaltul Griviţei au rămas legendare; şi tot aşa, tind să devină legendare atacurile îndrăzneţe din primăvara anului 1907”, scrie în studiul publicat de academicianul Constantin Rădulescu-Motru (n. 15 februarie, 1868, Butoieşti, judeţul Mehedinţi - 6 martie, 1957, Bucureşti) în 1937 - „Psihologia poporului român”. Autorul a fost o personalitate marcantă a României primei jumătăţi a secolului XX, un om de cultură cu structură enciclopedistă, filozof, psiholog, pedagog, om politic, dramaturg, director de teatru român, academician şi preşedinte al Academiei Române între 1938 - 1941.

Cum este românul când este singur

„Dar românul izolat este blând ca mielul. Când îi bate cineva din picior, el tace.  Aşa a tăcut şi tace în faţa celei dintâi ciocoroade, dacă o vede îmbrăcată alt fel ca el. <<Capul plecat sabia nu-l taie>>. De aceea, la oricine care arată sabia, el se pleacă. Când simte însă cotul tovarăşului, adică atunci când este în ceată, atunci, de îndată el se ridică: şi atunci fereşte, Doamne, pe oricine de dânsul, căci este repede la mânie”, mai arată Rădulescu-Motru.  

„Românul, ca soldat, este un element excelent, neîntrecut. Armatele româneşti n-au cunoscut niciodată frica propagată prin contagiune. Dar cu toate acestea,  în timpul de pace armata românească prezintă un număr relativ mare de dezertori”

Constantin Rădulescu-Motru, psiholog

Soldatul român, neîntrecut

„Românul, ca soldat, este un element excelent, neîntrecut. Armatele româneşti n-au cunoscut niciodată frica propagată prin contagiune. Dar cu toate acestea, în timpul de pace, armata românească prezintă un număr relativ mare de dezertori. Recrutarea la armată este pentru cei mai mulţi o pacoste. Elevii cei mai leneşi învaţă carte numai să-şi scurteze termenul de militărie. Dar absolut fără pereche este curajul românului în exprimarea opiniilor, dacă exprimarea el o face în numele grupului, ca redactor de jurnal bunăoară! Eşti din acelaşi grup cu dânsul, atunci lauda lui pentru tine nu mai are margini; eşti din celălalt grup, atunci ocara lui nu mai are margini! Iată un redactor curajos în tot cazul, îţi zici! Ei bine, te înşeli. E curajos numai ca mandatar al grupului. Vorbeşte cu el între patru ochi şi vei constata că nu-şi aduce bine aminte de ce a scris. Între patru ochi opinia lui este chiar că toţi românii sunt buni şi patrioţi...”, se mai arată în „Psiholgia poporului român“. 

„Nu avem curajul părerilor noastre”

„Imităm ca oile faptele din jurul nostru şi nu arătăm o energie decât când suntem în grup. La război ne luptăm voiniceşte, fiindcă acolo suntem umăr la umăr, dar la munca profesională suntem neglijenţi, fiindcă aici fiecare este lăsat pe seama datoriei sale proprii. Nu avem curajul părerilor noastre când este să ni le apărăm fiecare în parte, dar suntem poporul cel mai susceptibil când este să ne rostim în grup, şi ca grup”, mai susţine academicianul. 

Citeşte şi:

Ciocoii României de acum un secol, în viziunea lui Rădulescu Motru – care sunt asemănările cu politicienii de astăzi

Cum erau românii acum o sută de ani: „Imităm ca oile ce este în jurul nostru. Fiecare îşi face casă ca lumea, mănâncă ca lumea, se îmbracă ca lumea“

STUDIU Cum s-a schimbat poporul român în ultimul secol: de la spiritul de turmă la complexul de inferioritate

Mituri desfiinţate: românii nu sunt nici prietenoşi, nici ospitalieri. Profilul psihologic al românilor, realizat de psihologul Daniel David

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție