Accident la Cluj: un autocamion a intrat într-o clădire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Basculanta a distrus parterul clădirii. FOTO: ştiridecluj.ro

Un autocamion a intrat, azi-dimineaţă, în jurul orei 11.00, într-o clădire de birouri de pe strada Aurel Vlaicu. Pe carosabil sunt scurgeri de combustibil. Nu s-a înregistrat nicio victimă.

„Un camion care tracta o autoutilitară a efectuat manevra de frânare bruscă, iar autoutilitara s-a desprins şi a continuat deplasarea până într-un gard, respectiv un imobil de pe strada Aurel Vlaicu. Nu sunt persoane rănită, doar pagbe materiale“,a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj, Anca Sidonia Bolba. „Am fost solicitaţi pentru a interveni pe strada Aurel Vlaicu la un accident între două autotrenuri. O autospecială de descarcerare a aisgurat măsurile de prevenire a incendiilor, având  în vedere că pe carosabil s-a scurs combustibil. Nu a fost nicio persoană rănită“, a declarat Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.  

 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie