Zeci de şoferi, prinşi conducând cu viteză excesivă. Un bărbat a fost depistat pe A2 cu 216 kilometri la oră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia i-a sancţionat pe şoferii care au depăşit viteza legală FOTO Adevărul

Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române au depistat, săptămâna trecută, 61 de persoane care conduceau cu viteze de peste 180 km/h, 12 cu viteze de peste 200 km/h şi 3 care conduceau sub influenţa alcoolului. Cea mai mare viteză înregistrată de radar a fost de 216 km/h, pe autostrăzile A2 şi A3.

În perioada 8 – 14 octombrie, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române au acţionat pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei rutiere.

În aceste zile, poliţiştii au depistat 61 de şoferi care au depăşit limita legală de viteză pe autostrăzi cu mai mult de 50 km/h, iar în 12 cazuri şoferii au fost depistaţi circulând cu viteze de peste 200 km/h. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi cuprinse între 1.305 şi 2.900 de lei, iar ca măsură complementară, le-au fost reţinute permisele de conducere, pentru 90 de zile.

În alte 3 cazuri, şoferii au fost depistaţi conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, pe numele lor fiind întocmite dosare penale sau aplicate sancţiuni contravenţionale. Cea mai mare viteză, de 216 km/h, a fost înregistrată în două cazuri: primul la data de 8 octombrie, pe A2, sensul Bucureşti-Constanţa, iar cel de-al doilea duminică, 14 octombrie., la kilometrul 6 de pe A3.

Ce sancţiuni se aplică

Poliţia Română reaminteşte că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, viteza maximă admisă pe autostradă este de 130 km/h. De asemenea, trebuie ţinut cont de faptul că limita maximă se poate modifica, pentru motive legate de siguranţa rutieră, atunci când se circulă în condiţii meteo nefavorabile sau pe anumite segmente de drum, acest lucru fiind semnalizat prin indicatoare rutiere.

Depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent,  între 1.305 şi 2.900 de lei). Totodată, se aplică sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Alcoolul te trimite la închisoare

Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testată de poliţistul rutier cu un mijloc tehnic certificat şi depistată ca având o concentraţie de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, poate solicita acestuia să i se recolteze probe biologice de către unităţile sau instituţiile medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge.

Conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie