Tradiţii de Florii: 7 obiceiuri ce trebuie respectate ca să ne meargă bine. Ce să faci ca să ai copii deştepţi şi sănătoşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De Florii, preoţii împart ramuri de salcie sfinţită Foto:Arhivă Adevărul

În duminica dinaintea Paştilor, ortodoxia serbează Floriile, ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim. În această zi, credinţele populare păstrează o sumedenie de tradiţii de Florii care trebuie respectate cu sfinţenie ca să avem spor, sănătate şi să ne meargă bine tot anul.

Oamenii l-au întâmpinat pe Iisus Hristos cu ramuri de finic(curmal) în mâini, dar El şi-a păstrat smerenia citind în sufletele lor. Ştia că aceia care astăzi îl primesc cu urale, în scurt timp se vor lepăda zgomotos de El. Şi cu toate acestea, Domnul a făcut sacrificiul suprem pentru izbăvirea păcatelor lumii.

Sărbătoarea Floriilor se mai numeşte sărbătoarea Stâlpărilor, după ramurile de palmier sau finic cu care a fost întâmpinat Mântuitorul. În trecut, sărbătoarea mai purta numele de „Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la Botez“, cei care nu primiseră încă botezul mergeau la episcop pentru a-i cere să îi creştineze. Tot în acea zi, regii şi împăraţii îşi arătau mărinimia faţă de condamnaţi, de aceea sărbătoarea mai era cunoscută drept „Duminica graţierilor“.

Iată câteva tradiţii de Florii ce trebuie respectate:

1. În Duminica Floriilor nu se face curăţenie în casă, deoarece, spun credinţele populare, ai parte de rău tot anul. Oamenii de la sate spun însă că e bine ca fetele care vor să se mărite să scoată la soare zestrea. Se zice că acest obicei grăbeşte apariţia ursitului şi a nunţii.

2. Spălatul pe cap în această zi nici nu intră în discuţie, pentru că rişti să albeşti prematur. Legenda porneşte de la faptul că în această zi înfloresc pomii cu flori albe.

3. Conform tradiţiei populare, asa cum va fi vremea în Duminica Floriilor, la fel va fi şi în prima zi de Paşte.

4. Superstiţiile de Florii legate de vreme nu se încheie aici. Unele spun ca broaştele vestesc prin cântecul lor o vară lungă şi frumoasă.

5. În aceasta zi sfântă are loc dezlegarea la peşte, iar cei care mănâncă de Florii vor avea noroc şi se vor vindeca de orice boală ar suferi.

6. O dorinţă arzătoare se îndeplineşte dacă te împărtăşeşti în această zi. Tot ce trebuie să faci este să o spui în gând în timp ce te îndrepţi spre preot.

7. În unele zone din ţară, parinţii îsi lovesc uşor copiii cu ramuri de salcie sfinţite la biserică, pentru ca ei să crească sănătoşi şi deştepţi, notează www.divahair.ro alte tradiţii de Florii.

Vă recomandăm şi:

Tradiţii şi superstiţii de Florii: ce să faci pentru binele casei. Ritualuri păgâne de înfrumuseţare şi de ce salcia sfinţită în această zi are puteri miraculoase

Ce înseamnă dezlegare la peşte în Postul Mare şi de ce au parte credincioşii de praznic împărătesc, de Buna Vestire

Rugăciuni speciale în Postul Paştelui. Ce canoane de pocăinţă se citesc în biserică pentru „eliberarea noastră de câteva boli duhovniceşti fundamentale“

18 reguli pe care orice creştin trebuie să le respecte atunci când intră în biserică. Ce este interzis să faci în Casa Domnului

Cum ne protejează Sfinţii. Ce trebuie să respecte credincioşii care poartă numele Nicolae, Ioan, Parascheva sau Andrei, pentru a nu încălca poruncile sfinte

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”